image
Sursa foto: jurnal.md

Toate școlile românești din Ucraina, obligate să treacă la predarea în limba ucraineană din 2023

Din septembrie 2023, toate școlile cu predare în limba română din Ucraina vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană, în afară de limba și literatura română.

Potrivit noului ministru al Educației din Ucraina, Hanna Novosad, „școlile minorităților naționale, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023” vor trece la predarea în limba ucraineană, informează Agenția BucPress din Cernăuți.

Hanna Novosad a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că școlile cu predare în limba rusă vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020.

În același timp, școlile minorităților naționale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023. Ea a adăugat că Ministerul Educației trebuie să pregătească școlile respective pentru acest proces de trecere la predarea tuturor materiilor în limba de stat.

Însă, în aceste școli, unde învățământul va avea loc „prioritar în limba ucraineană”, potrivit ministrului, oricum se va păstra posibilitatea „studierii limbii materne în limba maternă” și a literaturii, a declarat Hanna Novosad.

În declarațiile sale, ministrul s-a bazat pe Legea Educației din Ucraina, adoptată în septembrie 2017, dar și pe Legea „Funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”.

„Reamintim că românii din Ucraina au protestat în repetate rânduri față de aceste legi, în special a Legii Educației, care, potrivit comunității românești, reprezintă o catastrofă pentru învățământul în limba maternă din Ucraina, fiind pusă în pericol întreaga ființă românească din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Românii din Ucraina și-au legat mai multe speranțe de noua conducere a statului ucrainean, în frunte cu Volodimir Zelenski, care a criticat predecesorii săi pentru încercările de a diviza țara în plan lingvistic și confesional. Din păcate, declarațiile noului ministru al Educației par a fi o dovadă a faptului că politica statului ucrainean, condamnată atât de dur de minoritățile naționale și statele vecine, nu va fi anulată”, scrie agenția BucPress din Cernăți.

Tot mai mulți reprezentanți ai minorității românești din Ucraina susțin că fără o anulare a legislației respective (care poate fi realizată sută la sută, luând în calcul majoritatea pro-prezidențială din Parlamentul Ucrainei), minoritățile naționale, în special românii din Ucraina, riscă să dispară în câțiva ani.

Este mai mult decât necesară inițierea promptă a unor discuții din partea României pentru a găsi o soluție, mai scriu jurnaliștii din Cernăuți, „cu atât mai mult că liderii celor două state, Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis s-au întâlnit recent și au discutat, printre altele, despre Legea Educație din Ucraina”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: