image
Sursa foto: europalibera.org

Viorel Morari: Pot să pornească dosar penal, să mă rețină, dacă vor, dar să nu plângă după aceea

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, presupune că presiunile au la bază repornirea investigațiilor în dosarul despre finanțarea din Rusia a PSRM, dar și o investigație nouă care vizează deputați din actualul Parlament, despre care a evitat să ofere deocamdată detalii.

Pe fundalul acestui scandal, Morari a dezvăluit, într-un interviu pentru DW, detalii noi și despre dosarul de spălare de bani în care figurează fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc.

DW: A început forfota în sistemul Procuraturii după selectarea noului procuror general. Alexandr Stoianoglo v-a transferat, pentru o lună, într-o altă subdiviziune, timp în care la Procuratura Anticorupție va fi efectuat un control. Ce se întâmplă?

Viorel Morari: Aparent, procurorul general are atribuția de a proceda așa cum a procedat. Eu încerc să-l înțeleg, pentru că e proaspăt numit în funcție. Dorința sa de a clarifica anumite lucruri poate fi înțeleasă, dar, totodată, acțiunile pe care le întreprinde mă pun în gardă, deoarece nu le face legal. La câteva zile după ce a fost numit, mi-a solicitat în scris, la 3 decembrie 2019, prezentarea unui raport complex a activității Procuraturii Anticorupție pentru 4 ani - din 2016 până în prezent. Mi-a cerut ca pe 6 decembrie să-i prezint acel raport. Asta în condițiile în care Legea cu privire la procuraturile specializate prevede expres că procurorul procuraturii specializate prezintă un raport al activității pe anul care se încheie până la 15 februarie a anului următor. Adică, legea îmi oferă o lună jumate să prezint un raport pentru un an. El a vrut să-i prezint raportul acesta în 3 zile pentru 4 ani.

Deci, solicitarea procurorului general contravine Art. 5 (4) din Legea cu privire la procuraturile specializate. Totuși, am considerat necesară elaborarea raportului respectiv din considerentele pe care le-am expus în scrisoarea expediată în adresa procurorului general împreună cu rapoartele de activitate solicitate. Am invocat anumite neclarități și am accentuat unele aspecte ce crează percepția unei dorințe puternice de a prelua, într-o formă excesivă, controlul asupra activității procuraturii specializate. Eu asta i-am scris pe data de 6 decembrie. Posibil să fi fost deranjat de conținutul scrisorii.

DW: Dvs când ați aflat că veți fi transferat, pentru că noi, jurnaliștii, am aflat despre faptul că urmează să fiți înlăturat încă joi, 5 decembrie?

Viorel Morari: Da, se discuta și în mediul procurorilor despre asta. Eu am anticipat că așa vor evolua lucrurile după ce am urmărit prestația domnului Stoianoglo la proba "Interviu" de la Consiliul Superior al Procurorilor (28 noiembrie - n.n.). În cadrul acelui interviu, el a făcut niște afirmații, în opinia mea, stupide pentru un procuror general.

DW: Vă referiți la faptul că a numit "reglări de conturi" punerea în arest a fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă?

Viorel Morari: Da, dar nu numai asta. El nu putea să se expună, în calitate de viitor procuror general, pe percepție. Procurorii nu lucrează cu percepții, ci cu documente și cu probe. El m-a acuzat indirect de faptul că eu reglez conturi. Nefiind încă procuror mi-a dat din deget - a bătut șaua să se priceapă calul... Eu nu sunt cal! Sunt câine! Nu reglez conturi. Îmi îndeplinesc atribuțiile de procuror indiferent dacă place asta cuiva sau nu, indiferent dacă îl cunosc sau nu pe Chitoroagă. Dacă, în opinia domnului Stoianoglo, există o reglare de conturi - să se autosesizeze, să dispună o inspecție... Dar nu poate face asemenea afirmații.

DW: Dar ați fost în relații tensionate cu domnul Chitoroagă. Se știe asta.

Viorel Morari: Nu știu dacă putem spune că au fost relații tensionate. Eu am fost subalternul lui. Au fost diferite perioade. Au fost și cazuri când nu am fost de acord cu pozițiile sale, dar în ultima vreme ne salutam, discutam.

DW: Și cum a apărut dosarul împotriva lui Nicolae Chitoroagă?

Viorel Morari: Procuratura Generală s-a autosesizat în baza unei investigații jurnalistice și mi-a cerut să fac verificări. Așa a pornit. Noi am constatat că există bănuială rezonabilă și am pornit dosar. Nu e problema mea că cineva a comis abuzuri.

DW: Alexandr Stoianoglo spune în interviul de la CSP că arestarea lui Chitoroagă nu era necesară... De ce ați dispus arestul?

Viorel Morari: Noi am reținut persoana. Erau necesare anumite acțiuni urgente de urmărire penală. Era necesară audierea și ridicarea documentelor, examinarea documentelor ridicate de la un cerc apropiat învinuitului (nașul lui Chitoroagă - n.n.). Asta am făcut. Când mergem la percheziții și efectuăm reținerea, dacă nu am efectuat toate acțiunile necesare la acel moment, aplicăm măsura preventivă în condițiile legii, altminteri învinuitul poate perturba buna desfășurare a urmăririi penale, poate falsifica documente. De exemplu, în cazul lui Chitoroagă, au fost constatate documente care argumentau cheltuielile pe care le-a suportat și anumite contracte de împrumut. Noi trebuia să le verificăm. Dacă era lăsat în libertate, putea împiedica investigația, putea să nu se prezinte la audieri, poate să se mai ducă pe la cineva... Noi nu putem sta după el 24 de ore. La acel moment noi am considerat că riscul periclitării bunei desfășurări a urmăririi penale, riscul contrafacerii probelor este mare.

DW: Conform ordinului procurorului general, începând cu 10 decembrie, nu ar trebui să mai fiți aici, la Procuratura Anticorupție.

Viorel Morari: Nu, ei (cei de la Procuratura Generală - n.n.) au acum o problemă, pentru că eu am contestat în instanță ordinul și dispoziția procurorului general și am solicitat suspendarea acestor acte. De fapt, ele deja se consideră suspendate.

DW: Ați atacat în judecată ordinul prin care ați fost transferat de la șefia Procuraturii Anticorupție într-o secție a Procuraturii Generale...

Viorel Morari: Da, am atacat ordinul prin care am fost delegat și Dispoziția de efectuare a controlului la Procuratura Anticorupție. Ordinul nici măcar nu este motivat - nu explică necesitatea delegării mele într-o subdiviziune a Procuraturii Generale pe parcursul efectuării controlului la Procuratura Anticorupție. Am atacat și Dispoziția prin care 21 de procurori de la Procuratura Generală au fost trimiși să verifice activitatea Procuraturii Anticorupție.

DW: Ei deja au venit?

Viorel Morari: Da. Luni dimineață deja erau aici. Le-am oferit toate mapele. Iată-le aici, în biroul meu. Eu sunt procuror-șef, numit pentru un mandat de 5 ani. Reglementarea se conține în Art. 25 din Legea cu privire la Procuratură. În acești 5 ani, eu sunt inamovibil. Nu poate să vină cineva să mă scoată din funcție atunci când vrea. Sunt câteva cazuri când aș putea fi suspendat: pornirea unui dosar penal împotriva mea. În sensul acesta ați văzut că deja a apărut o scrisoare anonimă. Doi: inițierea unui control frontal - acesta deja a fost declanșat - pornirea unei proceduri disciplinare și retrogradarea. Trei: Presiunea publică - acuzații precum că eu sunt corupt, comit abuzuri - crearea unor circumstanțe în care să nu mai pot rezista și să demisionez. Patru: delegarea. Adică ceea ce a făcut procurorul general. Numai că ordinul respectiv de delegare contravine Art 54 (2) din Legea cu privire la Procuratură. Adică, procurorul general nu poate delega un procuror-șef, deoarece în acest caz e o cu totul altă procedură.

DW: Dar unde v-a delegat?

Viorel Morari: În Secția unificarea practicii în domeniul reprezentării înviuirii în instanțele de judecată (Direcția judiciară a Procuraturii Generale).

DW: Ce se întâmplă mai departe, după ce ați atacat aceste acte administrative în instanța de judecată?

Viorel Morari: Ordinul și Dispoziția trebuie să fie suspendate până la examinarea de către instanța de judecată.

DW: Asta poate dura.

Viorel Morari: Da, poate dura, dar ținând cont că la noi instanțele de judecată lucrează operativ... Dacă instanța nu decide respingerea solicitării de suspendare (delegare - n.n.) și nu emite oficial o încheiere în acest sens - eu nu-i primesc pe cei 21 de procurori trimiși să efectueze controlul. Nu vor putea intra în Procuratura Anticorupție. Nu-i primesc și o să facă cale întoarsă! Poate e stupid, poate că procurorul general nu e obișnuit cu astfel de atitudine, dar așa prevede legea. Le place lor asta, ori nu - legea e obligatorie pentru toți, inclusiv pentru procurorul general. Nu el m-a primit în Procuratură, nu el m-a făcut procuror și nu el mă va elibera. O să plec atunci când o să vreau eu.

DW: Nu ați înțeles că prin acea scrisoare anonimă vi s-a dat clar de înțeles că nu sunteți pe placul celor care au venit?

Viorel Morari: Eu nu sunt femeie cu ochi frumoși ca să plac cuiva. Eu sunt procuror și port responsabilitate pentru ceea ce fac și pentru ceea ce nu fac.

DW: Când au început aceste frământări?

Viorel Morari: Noi pe 2 decembrie am făcut o solicitare la Inspectoratul Fiscal în cadrul dosarului privind finanțarea din exterior a PSRM. Le-am cerut anumite informații referitor la declarațiile unor persoane publice care au beneficiat de împrumuturi. Aceste persoane trebuiau să declare acești bani. Imediat după aceea s-a pornit. Nu vreau să fac vreo legătură, dar...

DW: În demersul Dvs adresat Inspectoratului Fiscal erau vizați deputați PSRM?

Viorel Morari: Inclusiv.

DW: Dar nu numai deputați, nu?

Viorel Morari: Nu. Sunt mai multe persoane.

DW: Dar ce v-a determinat să reveniți la dosarul privind finanțarea din exterior a PSRM după ce fusese emisă anterior ordonanță de neîncepere a urmăririi penale?

Viorel Morari: A apărut contestația lui Andrei Năstase și eu eram obligat, în 15 zile, să mă expun în privința acestui caz. Dacă ar fi parvenit mai înainte, aș fi examinat-o, dar nu a venit. Avem volum mare de lucru și noi prioritizăm. În lipsa unei contestații, nu-mi ardea de acel dosar. Câd a apărut contestația lui Năstase, eram obligat să reacționez.

DW: În dosarul privind frauda bancară sunt implicați oameni din PSRM?

Viorel Morari: Momentan nu vă pot răspunde. Investigația este una foarte complexă.

DW: Ați reușit să colaborați în vreun fel cu noul procuror general?

Viorel Morari: Da. Nu cred că ar putea spune că eu nu sunt deschis. A solicitat informații pentru ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de șeful statului. I-am prezentat notele informative referitor la anumite dosare care au fost examinate. Apoi șeful statului a prezentat glorios acele informații de la tribună.

DW: Ce făceați Dvs în timpul dezmățului din perioada regimului Plahotniuc? Ce se întâmpla în Procuratura Anticorupție? De ce dosarele împotriva lui Plahotniuc au apărut după ce acesta a fugit din Moldova?

Viorel Morari: Eu m-am întors în Procuratura Anticorupție în septembrie 2019. Au venit acele materiale din Elveția prin comisie rogatorie. Elveția a sesizat Serviciul de prevenire a spălării a banilor din Moldova și Procuratura Generală referitor la anumite tranzacții pe care ei le-au apreciat ca fiind suspecte. Au fost contrapuse acele informații cu analiza făcută de Serviciul de prevenire a spălării banilor și s-a constatat bănuiala rezonabilă de spălare a banilor...

DW: Unde este dosarul acum?

Viorel Morari: Lucram la el. Am făcut cerere de comisie rogatorie în Hong Kong, Singapore, Emiratele Arabe Unite... Am constatat că pe teritoriul Republicii Moldova sunt interpuși care gestionează firmele prin intermediul cărora au parvenit sume de bani și au ajuns în contul societății comerciale gestionate de Plahotniuc. În continuare administrăm probe.

DW: L-ați anunțat în urmărire internațională și interstatală, dar nu apare în baza de date a Interpol. De ce?

Viorel Morari: Asta nu mai ține de noi. Probabil că atunci când este vorba de persoane controversate chiar și cei de la Interpol fac verificări suplimentare. E o presupunere. Nu am de unde să știu de ce nu l-au inclus încă în baza de date a persoanelor căutate.

DW: Ați spus recent, la o întâlnire cu jurnaliștii de investigație, că nu ați avut suficient curaj să-l investigați pe Plahotniuc...

Viorel Morari: Cumva la figurat am spus... Dar eu și acum mă tem. Ce siguranță am eu acum? Procurorul general e nemulțumit, nu-i place culoarea ochilor mei, pornește controale...

DW: Ce putea determina aceste porniri împotriva Dvs?

Viorel Morari: Dosarele pe care le-am demarat împotriva unor demnitari, dosarul privind finanțarea PSRM, inițierea unei alte investigații tot cu participarea deputaților...

DW: A deputaților PSRM?

Viorel Morari: Nu.

DW: A celor din PDM?

Viorel Morari: Ăăăă.

DW: La ce se referă investigația asta nouă?

Viorel Morari: Deocamdată nu voi da alte detalii, pentru că și așa întâmpinăm dificultăți la administrarea probelor în acest caz.

DW: Cine sunteți Dvs - luptător anticorupție sau omul sistemului controlat politic?

Viorel Morari: Sunt procuror. Eu îmi asum trecutul. Îmi asum greșelile. Îmi asum că am tăcut atunci când nu trebuia să tac. Știu că sunt perceput ca o persoană controversată. Știu că asupra mea o să planeze diferite suspiciuni. Dar acum vreau să fac tot posibilul ca, chiar dacă îmi sistez cariera, să nu mai avem ceea ce am avut - când o persoană controla tot. Repet, eu și acum mă tem, dar sunt gata să merg până la capăt cu acest efort atâta timp cât știu că aduc plus-valoare. Când n-o să mai fie așa, eu singur o să plec. O să plec atunci când investigațiile care s-au pornit vor avea finalitate.

DW: Cum vă imaginați Dvs finalitatea pe aceste dosare când cunoașteți care este realitatea la nivel politic - cei pe care îi investigați sunt la putere. În plus vedeți ce se întâmplă în justiție... Cum o să împingeți aceste dosare?

Viorel Morari: Eu nu am de gând să le împing. Dar vă asigur că lucrul pe aceste dosare va fi făcut impecabil, iar dacă va exista rezistență - vom mediatiza la maximum aceste cazuri. Și lasă societatea să decidă. Procese judiciare închise n-o să mai fie.

DW: La ce consecințe vă așteptați?

Viorel Morari: Eu cer anularea ordinului de delegare a procurorului general și să mă lase să-mi duc mandatul până la capăt. Pot să pornească dosar penal, să mă rețină dacă vor, dar să nu plângă după aceea dacă n-o să-i meargă în viață.

DW: Ce aveți în vedere?

Viorel Morari: Sunt convins că ceea ce fac eu nu cade sub incidența legii penale. Acuzațiile din scrisoarea anonimă nu sunt plauzibile. Acea scrisoare are scopul de a crea percepția că eu sunt o persoană coruptă. Dacă ei (cei de la Procuratura Generală - n.n.) au de gând să meargă ilegal împotriva mea... - ca și acei care m-au filat...

DW: Cine v-a filat?

Viorel Morari: Centrul Național Anticorupție. Este dosar penal, iar eu sunt parte vătămată în acel dosar. Numai că dosarul nu prea se mișcă.

DW: V-au filat în perioada regimului Plahotniuc?

Viorel Morari: Da. Și nu exclud ca și acum să fiu filat.

DW: Sunteți conștient de ceea ce urmează?

Viorel Morari: Știu că o să fie din ce în ce mai greu. Totuși sunt foarte hotărât să depun toată priceperea ca să nu mai fie așa cum a fost - când vine un Făt-Frumos și omoară balaurul, dar rămâne el pe tezaur și se transformă în balaur. Eu n-aș vrea să ne pomenim într-o bună zi că este mai rău decât a fost.

DW

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: