image
Sursa foto: homelabvet.com

ANSA a dispus retragerea de pe piaţă a unui lot de medicamente de uz veterinar

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a dispus retragerea de pe piaţă a unui lot de medicamente de uz veterinar, deoarece compoziţia calitativă ale acestuia nu corespundea cerinţelor prevăzute în alin.(3), art.28 din Legea nr.119/2019 cu privire la medicamente de uz veterinar. În contextul implementării Programului de stat de monitorizare a calității medicamentelor de uz veterinar, au fost prelevate oficial probe de către inspectorii ANSA şi remise către laboratorul de referinţă Instituţia Publică ,,Centrul Republican de Diagnostică Veterinară”, pentru a fi supuse testărilor stabilite.

Astfel, în urma testărilor de laborator efectuate, s-a constatat necorespunderea calităţii, a probei prelevate din lotul de medicament de uz veterinar ,,Brovomast 2D” cu seria nr. 496.

Este de menţionat că medicamentul de uz veterinar Brovomast 2D (suspensie intramamară), este înregistrat în Registrul de stat al medicamentelor de uz veterinar din 23.10.2019 cu numărul unic de înregistrare 190046.

Astfel, reieșind din competențele funcționale, Agenţia a întreprins măsurile ce se impun şi a prescris interdicţia de comercializare şi retragerea urgentă a lotului neconform identificat. Prin urmare, a fost retras lotul în număr de 727 de ambalaje, cu dispunerea nimicirii inofensive.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează medicii veterinari, persoanele juridice şi fizice, care deţin medicamentul de uz veterinar ,,Brovomast 2D” din seria nr.496, despre necesitatea returnării acestuia către distribuitorul medicamentului de uz veterinar.

Noutăţile partenerilor

comentarii: