"Pedeapsa cu moartea a fost pusă în aplicare ... pentru o serie de vinovaţi pentru adoptarea ideologiilor teroriste extremiste şi formarea de celule teroriste pentru a corupe şi a distruge securitatea, precum şi pentru a răspândi haosul şi a provoca conflicte religioase", a transmis agenţia de ştiri SPA într-un tmesaj postat pe Twitter.

Toţi cei 37 erau cetăţeni din Arabia Saudită.

Indivizii au fost găsiţi vinovaţi de atacarea instalaţiilor de securitate cu explozibil, ucigând o serie de ofiţeri de securitate, şi pentru colaborarea cu ”organizaţiile inamice” împotriva intereselor statului, a transmis ministerul într-un comunicat, potrivit Al-Jazeera.

Apreciați că România este capabilă să vă asigure securitatea?

Execuţiile au avut loc în capitala Riyad şi în oraşele sfinte pentru musulmani, Mecca şi Medina, în provincia centrală Quassim şi provincia estică, majoritară şiită.

Corpurile a doi dintre bărbaţii executaţi au fost atârnate de un stâlp pentru câteva ore, procedeu care nu este frecvent utilizat de regat şi a stârnit controverse prin acest cadru sinistru.