image
Sursa foto: AP

Dodon a pus Ministerul Sănătății să calculeze costul unei zile de tratament, special pentru „cei care refuză să contribuie”

După ce Comisia pentru Situații Excepționale a obligat cetățenii RM blocați peste hotare să cumpere poliță de asigurare medicală pentru a fi lăsați la bordul avioanelor, astăzi președintele Igor Dodon a ținut să vină cu calcule despre costurile suportate de stat în cazul pacienților infectați cu COVID-19.

„Am rugat Ministerul Sănătății și au făcut un calcul privind costul mediu al unei zile de tratament în staționarul simplu și în secția de terapie intensivă. Ca să cunoască inclusiv cei care au dubii și nu vor să contribuie prin achitarea poliței de asigurare medicală la consolidarea sistemului medical. Costul unei zile în staționar este de 2255 de lei. Aici intră cheltuieli de întreținere, costul, transportul. Astfel, pentru 14 zile pentru fiecare persoană care este confirmată pozitiv, statul are cheltuieli de 32 de mii de lei”, a declarat Dodon.

„Pentru cei din terapie intensivă, cheltuielile sunt de 5300 de lei pe zi. Pentru 14 zile - 78 de mii de lei”, a adăugat șeful statului.

Precizăm că, potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, cetățenii RM de peste hotare care vor să revină acasă vor fi admiși la bordul aeronavelor doar dacă procură prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Noile reguli au fost criticate de opoziție și contestate în instanță.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: