„Cerem de la autorități validarea alegerilor la Chișinău, anularea sistemului mixt de vot, demisia și urmărirea penală a președintelui Curții Supreme de Justiție și a celorlalți judecători responsabili de deciziile abuzive de anulare a alegerilor și anume: Luiza Gafton, Victor Burduh, Vlad Clima, Ecaterina Palanciuc, Ala Malîi, Valentin Lastavețchi, Rodica Berdilo”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, au fost prezentate și acțiunile de viitor a grupului de inițiativă a Comitetului de Rezistență Națională.

„Pe 1 iulie, duminică, vom organiza un protest național unde îi așteptăm pe toți cetățenii. În fiecare săptămână vom organiza manifestații pașnice în Chișinău și în restul localităților – vom anunța din timp locul și ora, prin urmare vă îndemnăm să urmăriți anunțurile noastre și să vă alăturați. Pe 29 iunie, vineri, vom organiza un protest la ora 14.00, la CEC, care a anunțat că urmează să ia act de decizia Curții Supreme de Justiție”, a spus liderul PAS.

„Îi îndemnăm pe toți cetățenii onești, toți cei care cred în democrație să se alăture acestei mișcări de rezistență. Situația prin care trecem acum este una foarte dificilă și trebuie să ne pregătim de timpuri grele, trebuie să ne pregătim pentru o luptă care va dura și e nevoie să fim cât mai uniți. Apelul nostru de astăzi este pentru toți cei care cred că noi cetățenii trebuie să decidem cine conduce țara sau localitatea. Noi facem apel ca în fiecare localitate din țară să se crea celule de rezistență a cetățenilor, celule care vor deveni parte a acestei mișcări pe toată țara și cu care noi vom lucra în continuare”, susține Maia Sandu.

Și liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, i-a îndemnat pe cetățeni să se alăture acestui Comitet de Rezistență Națională.

„Venim cu inițiativa ca în fiecare sat, școală, spital, întreprindere să fie create celule de rezistență cetățenească. Asta pentru că ceea ce a făcut justiția controlată plenar de mafie și de Plahotniuc este un atentat la tot ce înseamnă Republica Moldova, la suveranitatea ei, la independența ei, este de fapt o uzurpare a puterii de stat – cea mai gravă infracțiune contra poporului Republicii Moldova”, a declarat Andrei Năstase.

Cât despre protestul de duminică:

„Îndemnul nostru este să facem această mișcare cât se poate de repede, astfel încât duminică să ne mobilizăm în PMAN, la ora 14:00. Toți noi trebuie să înțelegem că de numărul celor care vor fi în piață depinde atitudinea ulterioară a polițiștilor și a celor care apără guvernarea noastră. Și nu mai contează ce vor spune televiziunile controlate de Plahotniuc, Dodon, inclusiv televiziunea națională, care a luat aceeași politică editorială ca și holdingul lui Plahotniuc. Aceste televiziuni manipulează. Televiziunii naționale îi solicităm timp de antenă până duminică pentru a promova acest protest, iar duminică pentru a-l mediatiza”, a conchis Andrei Năstase.