„În ultimul timp, pe piețele financiare externe, cursul euro s-a înscris pe un trend de apreciere față de dolarul SUA, pe fondul unor evoluții favorabile a indicatorilor macroeconomici ai zonei euro. Respectiv, în luna curentă, moneda unică europeană s-a scumpit de la 1,1218 EUR/USD până la nivelul de 1,1300 EUR/USD, iar această dinamică explică deprecierea leului în raport cu euro. În același timp, piața valutară internă a fost caracterizată de o tendință moderată de depreciere a leului moldovenesc față de dolarul SUA (cca 48 bani)”, se spune într-o declarație a BNM.

Totodată, Banca Națională transmite că piața valutară locală se află într-o etapă temporară de reajustare și că „volatilitatea și ritmul de depreciere față de moneda de referință este îndeaproape monitorizate de BNM”.

„Nu există premise pentru situații de criză pe piața valutară, existând decalaje minore între cerere și oferta de valută străină. Principalii operatori de pe piață manifestă calm și activează în regim normal. BNM reiterează că nu prognozează sau țintește dinamica leului, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilităţii preţurilor, însă va continua să monitorizeze și evoluția pieței valutare interne. Banca Națională dispune de suficiente pârghii pentru a influența piața valutară, implicit de rezerve valutare adecvate (4,7 luni de import), pentru a asigura o reacție promptă, la necesitate”, se mai spune în declarația BNM.

Precizăm că, în ultimele două săptămâni, leul s-a depreciat constant faţă de dolar şi euro. Ieri, moneda unică europeană a trecut de pragul psihologic de 20 de lei. Experţii economici spun că, în a doua jumătate a anului, un euro ar putea să ajungă şi la 22 de lei.

Moneda națională nu a mai fost cotată atât de slab față de euro de la începutul lunii mai a anului trecut, iar în raport cu dolarul nu a mai fost la acelaşi nivel din septembrie 2017. De remarcat că, de obicei, înainte de sărbătorile pascale, leul înregistra o tendinţă de apreciere faţă de euro şi dolar datorită influxului de valută de la moldovenii care muncesc în străinătate, dar nu şi anul acesta.

Doctorul în economie Sveatoslav Mihalache a declarat pentru Jurnal TV că pe piaţa valutară au loc unele procese dubioase. Expertul a spus că "o importantă instituţie financiară din ţară întinde coarda, intervenind pe piaţă şi stimulând actuala depreciere a leului, prin cumărarea valutei". Potrivit lui, este vorba despre un joc riscant, care ar putea provoca panică pe piaţă, din cauza faptului că persoanele fizice şi juridice deţin peste 20 de miliarde de lei în depozite la vedere.

Expertul mai spune că, în următoarele două - trei luni, un euro ar putea să ajungă la cursul de 20 de lei şi 40 de bani, iar în a doua jumătate a anului - la cotaţia de 21 de lei şi 70 de bani. Asta inclusiv din cauza faptului că moneda europeană înregistrează tendinţe de creştere faţă de dolarul american.