image
Sursa foto: electricbluefood.com

Hidrologii au prelungit Codul GALBEN de GHEAȚĂ INSTABILĂ

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit Codul Galben de gheaţă instabilă până pe 28 ianuarie.

Potrivit hidrologilor, în perioada de referinţă, în râurile și bazinele acvatice din ţară, gheața va fi instabilă și îmbibată cu apă, iar ieșirea pe ea va prezenta pericol sporit.

SHS atenţionează pescarii să fie prudenți, iar părinții să-și supravegheze copiii.

Se recomandă ca în perioada avertizării hidrologice să fie evitate orice fel de activităţi pe bazinele acvatice, precum şi în preajma acestora.

În acest context, salvatorii atenţionează populaţia să ţină cont de avertizările hidrometeo, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență la Serviciul 112.

În următoarele zile, vremea va fi relativ liniştită.

Precipitaţii intense sub formă de ninsoare sau lapoviţă nu se prevăd, doar pe alocuri, preponderent în regiunile de centru şi sud.

Luni şi marţi se aşteaptă vreme friguroasă noaptea, blândă în perioada zilei, cu cer variabil, izolat însorit.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: