image
Sursa foto: jurnal.md

Decanul Facultății de Drept de la USM şi un avocat, REŢINUŢI într-un dosar de corupţie

Doi membri ai Comisiei de doctorat de la Universitatea de Stat din Moldova au fost reținuți după mai multe percheziții. Este vorba despre decanul Facultății de Drept de la USM și coordonatorul de doctorat.

Cei doi ar fi vizați într-o cauză penală pornită pe faptul săvârșirii infracțiunilor de corupere pasivă și activă.

„Doctorul habilitat în drept și conducător de doctorat, care este și avocat, fiind membru al comisiei de susținere publică a tezelor de doctorat, instituite în cadrul Universității de Stat din Moldova, ar fi oferit decanului Facultății de drept a USM, în august curent, în mai multe tranșe, mijloace bănești ce nu i se cuvin. Membrul Comisiei de doctorat ar fi acționat în interesul a doi studenți doctoranzi, dar și în interes propriu, deoarece urma să fie evaluat satisfăcător de către Consiliul Științific, dar și remunerat pentru desfășurarea calitativă a activității de conducător de doctorat. Decanul facultății, în schimbul banilor, urma să faciliteze susținerea tezelor de doctorat de către cei doi doctoranzi”, se arată într-un comunicat.

În urma descinderilor, procurorii și ofițerii anticorupție au ridicat mijloace tehnice, purtători de informație și mai multe teze de doctorat.

Ce doi au fost escortați la sediul CNA pentru audieri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: