image
Sursa foto: jurnal.md

Gheorghe Petic, deținut în condiții INUMANE în penitenciar, fără lumină, apă și aer: „Vor să mă distrugă psihic”

Gheorghe Petic, ofițerul în rezervă al Poliției de Frontieră, care a dezvăluit anterior o schemă de contrabandă cu țigări, după care s-a pomenit încarcerat și învinuit de viol, a transmis un mesaj în care vorbește despre condițiile inumane în care este deținut în penitenciar. Președintele Organizației teritoriale Ungheni a Platformei Demnitate și Adevăr, arestat pentru 20 de zile, afirmă că a stat două zile fără apă, iar celula în care stă este într-o stare dezastruoasă. Acum Gheorghe Petic se teme pentru sănătatea sa.

„Prieteni, vreau să vă aduc la cunoștință faptul cum am fost reținut și în ce condiții. Vreau să cunoască o țară întreagă cum am fost maltratat. Prin prezenta aduc la cunoștința Dumneavoastră că, începând cu data de 13 octombrie 2018 ora 5:50 și până la data de 15 octombrie 2018 ora 10:00 am fost reținut în izolatorul IP Nisporeni în condiții inumane. Nu am avut apă două zile, deoarece erau deteriorate sistemele de apa potabilă și sistema de canalizare, astfel nici la veceu nu am putut pleca. În celulă era o mizerie de nedescris, păturile cu care m-am învelit erau niște zdrențe și pline de păduchi, urmele de păduchi care am fost înțepîn ea sa trăiască oameni. Nu am fost scos la plimbare, deoarece nu este îndeajuns personal. În celula este un miros insuportabil, fapt pentru care îmi fac griji să nu fi fost intoxicat cu tuberculoză...”, se spune într-un mesaj publicat pe pagina de facebook a lui Gheorghe Petic.

„Deci vă dați bine seama că ei vor să mă distrugă psihic. Oameni buni... nu cedați, nu vă lăsați intimidați de criminalii de la guvernare. Aici ei trebuie să stea, locul lor este în celulă... Luptați pentru ca ei să ajungă în celula din Nisporeni... Eu nu am violat pe nimeni niciodată... Nu vreau să mă justific... Voi o să vă convingeți...”, mai scrie Gheorghe Petic.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: