image
Sursa foto: Privesc.eu

ACUM dă în judecată CEC: Cere mai multe secții în Diaspora, două zile de alegeri și o soluție pentru cei cu actele expirate

Blocul ACUM Platforma DA și PAS a înaintat autorităților trei solicitări urgente pentru asigurarea dreptului la vot în Diaspora - mai multe secții de votare peste hotare, posibilitatea de a vota cu pașapoarte expirate, precum și două zile de alegeri.

Structura politică a acționat în judecată decizia Comisiei Electorale Centrale privind numărul de secții de vot peste hotare.

„Se vede cu ochiul liber că guvernarea a folosit înregistrarea prealabilă pentru a putea decide mai ușor unde să nu deschidă secții de vot”, spun membrii blocului ACUM.

„Ieri am formulat o cerere de chemare în judecată a CEC-ului prin care cerem anularea hotărârii privind secțiile de vot peste hotare. CEC și Guvernul au ignorat două prevederi ale Codului Electoral. La stabilirea secțiilor de vot peste hotare trebuie să se țină cont de prezența la vot la ultimele alegeri și de rezultatele înregistrării prealabile. Guvernarea a făcut abstracție de ambele prevederi. S-au deschis secții de vot unde nu s-au înregistrat cetățenii sau numărul de înregistrări este foarte mic”, a declarat copreședintele blocului ACUM Platforma DA și PAS, Maia Sandu.

„Guvernul a folosit datele despre înregistrarea prealabilă pentru a putea decide mai ușor unde să nu deschidă secții de vot. Ei lucrează zi de zi pe bani publici pentru a sufoca votul incomod din Diaspora. Este un precedent când un asemenea comportament a dus la sancțiuni personale”, a adăugat Dumitru Alaiba, candidatul ACUM în circumscripția 51 SUA, Canada.

În opinia opoziției, guvernarea a ignorat legea și nu a ținut cont nici de prezența la vot la alegerile prezidențiale.

„În cel puțin 26 de orașe trebuia deschisă câte o secție nouă. În acele localități, în 2016 fie s-au terminat buletinele de vot în 18 orașe, fie au fost pe punctul de a se termina - în 10 orașe. Câte credeți că s-au deschis? Niciuna. Sunt date exacte ale Institutul italian de statistică care arată că în Italia locuiesc 131.814 de moldoveni. Deci în Italia ar trebuie să se deschidă 60 de secții de vot. Guvernarea a deschis doar 29 de secții de vot, iar acestea sunt amplasate altfel decât arată distribuirea geografică a cetățenilor noștri stabiliți acolo”, a spus Maia Sandu.

Blocul ACUM solicită secții de vot suplimentare în Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, România, SUA, Canada.

„În Diaspora nr. 51 SUA și Canada avem 3 mii de cetățeni înregistrați. S-au deschis mai multe secții de vot, dar locul ales ridică și mai multe semne de întrebare despre faptul că guvernul joacă în aceeași echipă cu un viitor candidat electoral. În mai multe metropole din SUA nu s-au deschis secții de vot. La fel și în Canada, pe coasta de vest nu există niciuna. Moldovenii din Calgary de ani buni solicită o secție de vot. Nici de data asta nu au fost auziți”, a menționat Dumitru Alaiba.

Totodată, în condițiile în care concetățenii stabiliți peste hotare sunt nevoiți să parcurgă sute sau chiar mii de kilometri până la cea mai apropiată secție de vot, blocul ACUM Platforma DA și PAS cere ca alegerile să fie organizate timp de două zile în Diasporă - pe 23 și 24 februarie.

„Trebuie modificată legea. Guvernul și poate asuma răspunderea și nu este nicio problemă și Comisia de la Veneția a stabilit că atunci când este vorba de îmbunătățirea condițiilor de vot pentru cetățeni, poate fi modificată legea”, a argumentat Maia Sandu.

Comisia Electorală Centrală trebuie să ia o decizie urgentă care să le permită cetățenilor de peste hotare care au pașapoarte expirate să voteze, cere opoziția.

„La toate scrutinele precedente, cu puțin timp înainte de alegeri, CEC adopta o decizie prin care permitea votul cu pașapoarte expirate. Argumenta că votarea e un drept constituțional, iar caracterul expirat al pașaportului nu poate fi un impediment. Tot atunci, CEC spunea că votarea cu acte expirate nu poate să conducă la fraudă, pentru că este Registrul electronic al alegătorului, care exclude votarea multiplă”, a mai spus Maia Sandu.

Speakerul Andrian Candu spunea zilele trecute că acordarea posibilității cetățenilor de peste hotare să voteze în baza pașapoartelor expirate ar fi o încălcare a Acordului de Asociere cu UE.

„Este o minciună. Și în 2016 exista Acordul de Asociere, dar votul s-a permis. Este o invenție a guvernării. Încălcarea Acordului înseamnă interdicțiile impuse cetățenilor de a vota, anularea alegerilor, furtul banilor – toate acestea contravin Acordului de Asociere”, a comentat Maia Sandu.

Anterior, CEC a anunțat că numărul moldovenilor cu paşapoarte expirate este de 58.000. Potrivit blocului ACUM Platforma DA și PAS, numărul acestora este mult mai mare, de 500 de mii de cetăţeni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: