image
Sursa foto: captură video

Preotul din satul Dereneu, Călărași, ar fi stropit cu gaze lacrimogene în interiorul bisericii; Enoriașii erau în lăcaș

Preotul din satul Dereneu, Călărași, ar fi stropit cu o substanță necunoscută în interiorul bisericii, în timp ce enoriașii se aflau la slujbă. Potrivit martorilor, substanța respectivă ar fi gaze lacrimogene. De cealaltă parte, preotul Florin Marin spune că totul este o „făcătură”, iar el ar fi stropit cu mir, deoarece în biserică miroase a picioare nespălate.

Din imaginile video făcute publice pe rețelele de socilizare se vede că parohul se apropie de ușa bisericii, stă câteva secunde, apoi ridică mâna, iar la scurt timp fuge de lângă ușă.

Contactat de Jurnal.md, preotul vizat a declarat că: „Duminică, de Florii, m-am dus să mă închin în fața bisericii. Atunci am simțit un miros de picioare nespălate, deoarece oamenii dorm în biserică de un an și jumătate. Și am rugat pe mâna mea dreaptă să-mi aducă mirul(spray). Atunci am dat de vreo trei, patru ori cu mir, apoi am plecat. Între timp, cei din biserică au dat cu „diclofos”, iar la scurt timp au chemat salvarea. Salvarea a constatat că nu-i nimic. Ei au mai stat la biserică 3-4 ore și au plecat acasă și acolo i-au sfătuit cineva „hai să mai chemăm salvarea odată”.

Toate declarațiile preotului le puteți găsi aici.

Ofițerul de presă al IP Călărași, Cristina Vicol, a declarat pentru Jurnal.md că acest caz a fost înregistrat de poliție pe data de 22 aprilie. Spre expertiză au fost trimise toate probele. Iar dacă preotul va fi găsit vinovat, acesta va fi sancționat în dependență de rezultatele expertizei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: