image
Sursa foto: Jurnal.md//Nadejda Roșcovanu

Numărul persoanelor tratate de COVID-19 în RM a ajuns la 18; Dumbrăveanu: Este o evoluție

Încă trei persoane care au fost diagnosticate cu noul COVID-19, s-au recuperat, fiind externate aseară din spital, anunță ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu. Cifra totală a persoanelor tratate de coronavirus în Republica Moldova a ajuns la 18.

Pe parcursul zilei de ieri au fost externați primii doi copii care s-au vindecat de coronavirus, iar aseară au mai fost externate trei persoane de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.

„Este o evoluție și un rezultat impunător care îi revine în primul rând sistemului de sănătate”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Amintim că până la această oră în Republica Moldova au fost confirmate 298 de cazuri de infecție cu Covid-19.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: