image
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Cod roșu de ninsori în Germania și Austria; 14 oameni au murit de frig

În Europa, iarna provoacă mari probleme. 14 oameni au murit, până acum, din cauza gerului şi a ninsorilor abundente. Situaţiile cele mai dificile sunt în sudul Germaniei şi în Austria, unde este cod roşu de ninsori.

Cele mai mari probleme sunt în Austria, ţară care se află aproape în întregime sub cod roşu de ninsoare, dar și în sudul Germaniei, după ce în ultimele zile tone de zăpadă s-au acumulat mai ales în zonele montane, unde stratul de omăt a ajuns la 3 metri.

Sunt afectate numeroase staţiuni de ski, frecventate inclusiv de români. În cele două state peste 1.000 de kilometri de pârtii sunt închise.

Cel mai grav este în Austria, unde numeroase localităţi sunt izolate de lume încă de sâmbătă. Se ajunge cu dificultate şi în multe faimoase staţiuni de ski, iar meteorologii avertizează că în toată zona Alpilor riscul de avalanşă este unul extrem.

În Germania, în multe zone din Bavaria drumurile sunt blocate sau închise, zeci de şcoli, grădiniţe şi licee şi-au oprit activitatea, multe trenuri au fost anulate.

Pe şosele s-au format cozi pe zeci de kilometri iar camioanele nu au mai putut înainta din cauza zăpezii şi poleiului de pe carosabil, potrivit Digi24.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: