"Bătrâna Doamnă" pune pe masă cea mai mare sumă de transfer din istoria clubului, 200 de milioane de euro. Eventuala mutare a lui Dybala la Madrid ar putea acoperi cel puţin 100 de milioane, în ecuaţie apărând şi numele lui Isco, jucător aflat în dizgraţia lui Santiago Solari.

Dybala, în vârstă de 25 de ani, se află la Juventus din 2015, când a fost cumpărat de la Palermo pentru 32 de milioane de euro. Dybala are 28 de meciuri oficiale, 7 goluri și 6 pase decisive în acest sezon, în toate competiţiile. Argentinianul este evaluat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 110 milioane de euro.

Mohamed Salah a rămas şi în acest sezon unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Liverpool, dar forma nu mai este cea de anul trecut. A marcat 20 de goluri şi a oferit şi opt pase decisive, în cele 34 de meciuri adunate în toate competiţiile.

E greu de crezut, astfel, că Liverpool îl va lăsa să plece pe jucătorul cotat la 150 de milioane de euro, care are contract cu "cormoranii" până în vara lui 2023.