image
Sursa foto: Getty Images

Amazon a devenit cea mai valoroasă companie listată la bursă din lume

Amazon, înfiinţată în urmă cu 25 de ani, a eclipsat Microsoft, devenind pentru prima dată cea mai valoroasă companie listată la bursă din lume, transmite BBC.

La finalul şedinţei de luni a Bursei de la New York, acţiunile Amazon au urcat cu 3,4%, astfel încât capitalizarea bursieră a companiei a ajuns la 797 de miliarde de dolari, depăşind Microsoft, a cărei capitalizare bursieră s-a situat la 789 miliarde de dolari.

Jeff Bezos, fondatorul retailerului online Amazon, este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 135 de miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg. El l-a depăşit anul trecut pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.

În ultimul timp, acţiunile companiilor din sectorul tehnologic au fost volatile. În august, Apple a devenit prima companie listată din SUA a cărei capitalizare bursieră a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari. În ultimele luni, preţul acţiunilor a scăzut, după ce grupul informatic american a avertizat că vânzările în sezonul sărbătorilor de iarnă vor fi probabil sub aşteptările analiştilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dând vina pe încetinirea de pe pieţele emergente şi costurile fluctuaţiilor valutare. În prezent, capitalizarea bursieră a Apple se situează la 702 miliarde de dolari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: