image
Sursa foto: jurnal.md

Artistul Ion Paulencu a ajuns în culmea disperării: Zona în care locuiește, bântuită de șobolani // VIDEO

Maestrul Ion Paulencu a ajuns în culmea disperării. Artistul spune că vecinul său, obișnuit să stea în mizerie, și-a transformat casa într-o groapă de gunoi, iar șobolanii au pus stăpânire pe zonă. Problema, care durează de vreo zece ani, poate fi soluționată de instanță, dar în proces sunt implicați reprezentanții unei formațiuni politice.

Maestrul susține că se luptă de ani buni cu vecinul său, Mihail Brodițki.

În toată această poveste ar fi implicați și reprezentanți unui partid.

Paulencu spune că cei de la Pretură și-au pus mâinile în cap când au văzut ce se întâmplă în curtea sa.

Fiind la limita răbdării, artistul a cerut implicarea autorităților, dar în zadar.

La ședința de judecată, unui magistrat i s-a făcut rău când a intrat bărbatul cu pricină.

Am încercat să vorbim cu vecinul maestrului Paulencu, dar acesta nu a ieșit din casă.

Fostul șef al Direcţiei locativ-comunale Petru Gontea ne-a spus că Judecătoria Buiucani i-a dat câștig de cauză vecinului deoarece... nu are unde locui.

Procesul a devenit anevoios după ce s-ar fi implicat consilierii municipali ai PSRM.

Am încercat să obținem o reacție din partea consilierului PSRM Alexandr Odințov, dar acesta bloca, de fiecare dată, apelurile noastre.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: