image
Sursa foto: digisport.ro

Revenirea anului în fotbal? Berlusconi ar vrea să cumpere un club și îl reactivează și pe Galliani

Silvio Berlusconi plănuieşte o revenire-surpriză în fotbal, după ce a vândut anul trecut Milanul unor investitori chinezi, care au preluat însă în acest an controlul clubului în favoarea unui fond american de investiţii.

Presa din Italia susţine că fostul patron al Milanului este în discuţii pentru a prelua o grupare din a treia ligă italiană, Monza, unde ar veni împreună cu fostul administrator delegat al "rossonerilor", Adriano Galliani.

Informaţia a fost oferită de jurnalistul Sky Sport Italia, Peppe Di Stefano, pe contul său de twitter.

Monza a încheiat pe locul 4 sezonul trecut într-una din seriile din Serie C şi n-a mai jucat în Serie B din 2000.

Silvio Berlusconi a preluat-o pe AC Milan în 1986 și a cedat oficial clubul în schimbul a 740 de milioane de euro.

În era Berlusconi, Milan a cucerit 8 titluri în Serie A, o Cupă a Italiei, 7 Supercupe ale Italiei, 5 Ligi ale Campionilor, 5 Supercupe ale Europei, două Cupe Intercontinentale şi un Mondial al Cluburilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: