Discuțiile dintre fracțiunea PSRM și premierul Maia Sandu au durat o oră și jumătate.

„Înțelegerea dintre Blocul ACUM și PSRM a fost grav încălcată de colegii din Blocul ACUM și doamna premier. În acest acord sunt repere privind reforma justiției și combaterea corupției. Una din ele este formula privind numirea procurorului general. Toate aceste lucruri au fost respectate de fracțiunea PSRM care a susținut acest proiect. Pe 26 octombrie s-a pus cruce pe prevederile legile. Doamna premier pe la spate a venit cu proiectul privind asumarea răspunderii, desconsiderând cea mai mare fracțiune din Parlament. S-au schimbat regulile de joc în timpul jocului. Noi știm cine făcea așa, Plahotniuc și Filat. O simbioză dintre Plahotniuc și Filat vedem la Maia Sandu. Au fost adresate foarte multe întrebări, inclusiv privind acest dezastru din sfera socială, economică, la MAI și referitor la ordinea publică. Nu suntem cu diplome Harvard, dar cei cu diplome Harvard au dus țara într-o situație jalnică”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea.

„Noi vrem să păstrăm această coaliție, acest Guvern, să mergem împreună înainte. Unica cale de ieșire din situație, înțelegem că sunt unele frustrări politice după ce au pierdut capitala, este să retragă acest proiect de asumare a răspunderii, să discutăm acest proiect și să-l votăm în Parlament. PSRM este gata să susțină orice proiect privind reforma justiției”, a mai spus Bolea.