image
Sursa foto: captură video

Procuror: „Disperarea lui Harunjen, generată de riscul de a-și pierde funcția, i-a afectat logica gândirii și acțiunilor”

„Harunjen se conduce strict după legile politice și categorice că „cine nu-i cu el e împotriva lui”. Vede totul în alb și negru”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, procurorul Gheorghe Ciobanu, de la Procuratura Anticorupție, care a depus zilele trecute o cerere de demisie.

„Regret faptul că disperarea domnului Harunjen, generată de riscul de a-și pierde funcția, i-a afectat licența gândirii, logicii gândirii și logica acțiunilor pe care le înterprinde. Harunjen se conduce strict după legile politice și categorice că „cine nu-i cu el e împotriva lui”. Vede totul în alb și negru”, a menționat Ciobanu.

Mai mult, Gheorghe Ciobanu a solicitat organelor compentente să efectueze o procedură disciplinară în privința domnului Harunjen pentru a fi stabilită legalitatea acțiunilor și exprimărilor sale.

„Acțiunile ostile ale lui Harunjen au fost pornite împotriva mea în 2016, când au fost comise acțiuni mult mai grave din partea lui, despre care vom vorbi altă dată”, a conchis acesta.

Ciobanu urma să discute astăzi despre caracterul ilegal al mai multor acțiuni înterprinse de Eduard Harunjen, însă a renunțat deocamdată, pe motiv că Harunjen e internat la spital și nu ar dori să i se înrăutățească starea de sănătate.

Amintim că Gheorghe Ciobanu și-a anunțat vineri demisia, în semn de protest față de acțiunile înterprinse de procurorul general Eduard Harunjen. Ciobanu a menționat astăzi că nu este la curent dacă ordinul de demisie a fost emis sau nu până la această oră.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: