image
Sursa foto: InquamPhotos/George Călin

Papa Francisc, vizită istorică în România; Momentul în care pășește pe pământ românesc, fiind întâmpinat de Klaus Iohannis

Papa Francisc a ajuns în România, într-o vizită istorică ce se va întinde pe parcursul a trei zile. Vizita Suveranul Pontif vine la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea. Se întâmpla în 1999. Vizita actuală se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună”, scrie Digi24.

Papa Francisc a decolat de pe aeroportul din Roma la ora locală 8.10. Aeronava Alitalia care l-a adus pe Suveranul Pontif la București a aterizat pe Otopeni în jurul orei 11.10.

Președintele României, Klaus Iohannis,și soția sa Carmen Iohannis l-au întâmpinat pe aeroport pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, transmițându-i Suveranului Pontif că este o plăcere prezența acestuia pe pământ românesc.

„Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus Klaus Iohannis Papei Francisc, în timp ce Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, „suntem fericiți să vă avem aici”.

Suveranul Pontif a sărutat crucea de la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei.

Papa Francisc s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenți, la un copil în scaun cu rotile și i-a prins mâinile în semn de salut.

Papa Francisc vizitează România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc, scrie news.ro.

Papa Francisc va vizita diferite comunităţi catolice din ţară şi va ţine liturghia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români martiri.

La București vor avea loc întâlniri cu oficialităţi, comunitatea catolică şi o vizită de curtoazie la Biserica Ortodoxă.

Între cele mai importante momente se numără ceremonia din Catedrala Naţională, la care va participa alături de Patriarhul Daniel, Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Iosif, unde va ţine o predică, Sfânta Liturghie de la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc şi Divina Liturghie de pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu beatificarea şapte episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vor fi prezenţi la Catedrala Naţională, vineri, la ora 17.00, şi pe Câmpia Libertăţii din Blaj, duminică, de la ora 11.00.

Un moment important aşteptat de bucureşteni şi pelerini îl reprezintă şi întâlnirea pe care Papa Francisc o va avea cu ei vineri seară, pe traseul Catedrala Sf. Iosif - Piaţa Revoluţiei, când, din papamobil, el va saluta mulţimea.

Patru imnuri oficiale bisericeşti vor însoţi călătoria apostolică a papei Francisc în România. La Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, Biserica catolică locală îl întâmpină pe Succesorul lui Petru cu un imn compus special pentru acest eveniment.

În toate compoziţiile răsună îndemnul „Să mergem împreună!”, care constituie motto-ul celei de-a 30-a călătorii apostolice internaţionale a papei Francisc. Întâlnirea cu Sfântul Părinte, faptul că îndemnul este adresat tuturor oamenilor, celor mari şi celor mici în toate sensurile, martiriul episcopilor greco-catolici, îndrăgita devoţiune la Fecioara Maria şi credinţa în Isus Cristos, mântuitorul oamenilor, sunt reperele textelor care se vor auzi pe timpul călătoriei apostolice înRomânia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: