Conform actului de inculpare, la începutul anului 2013, deţinând, prin intermediul persoanelor fizice şi juridice interpuse, pachetul majoritar de acţiuni al BC „Moldindconbank” SA, acţionând în calitate de organizator şi conducător al organizaţiei criminale şi urmărind scopul denigrării imaginii publice a unei judecătoare din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul a dobândit, în circumstanţe necunoscute, copia actelor de identitate ale magistratei.

În continuare, prin intermediul membrilor grupului criminal organizat, acesta ar fi deschis la o bancă din străinătate un cont de depozit pe numele magistratei, pe care a depozitat suma de 300.000 de euro.

Respectiva sumă rezulta din veniturile ilicite, obţinute în urma organizării tranzitării lor prin acte și documente de executare fictive, cu instigarea angajaţilor instituţiei financiare, a executorilor judecătoreşti şi a magistraţilor din Republica Moldova de a abuza de funcţiile lor la întocmirea şi emiterea documentelor false.

Ulterior, utilizând cardul bancar fals și copia actelor de identitate pe numele magistratei, prin intermediul POS-terminalului din cadrul filialei Centru a BC „Moldindconbank” SA, inculpatul a dispus punerea în circulaţie a cardului vizat, în lipsa și fără cunoștință de a cauză a judecătoarei, efectuând extragerea continuă, prin intermediul a 99 de operaţiuni bancare a sumei de 297.000 de USD. Pentru aceste infracţiuni, legislaţia penală prevede o pedeapsă privativă de libertate sub formă de închisoare de până la 10 ani.