image
Sursa foto: Profimedia

Ronaldo a reacționat când a aflat cât va câștiga Kylian Mbappe la Real Madrid și a provocat hohote de râs

Kylian Mbappe ar fi ajuns la un acord cu Real Madrid pentru un transfer din vară, iar salariul pe care îl va câștiga este imens: 50 de milioane de euro pe an.

Salariul, cel mai mare din lumea fotbalului, este cumva firesc, având în vedere calitățile lui Kylian Mbappe și mai ales faptul că francezul va veni liber de contract, ceea ce înseamnă că Real Madrid ”scapă” de achitarea unei sume de transfer, care ar fi fost imensă.

Ronaldo Nazario, fostul mare atacant brazilian, a vorbit despre Kylian Mbappe împreună cu Christian Vieri, în emisiunea italianului, ”Bobo Tv”, de pe platforma Twitch. Când a aflat cât va câștiga francezul la Real Madrid, ”Fenomenul” i-a spus fostului atacant de la Inter sau Atletico ”ne-am născut în generația greșită”, moment în care ambii au izbucnit în râs.

”Mbappe este foarte bun, are viteză și își păstrează calmul în fața porții. Calitățile astea îl vor face cel mai bun. Am citit că merge la Madrid și va câștiga 50 de milioane pe an. Noi ne-am născut în generația greșită.

Industria fotbalului crește enorm, așa că este firesc ca starurile să câștige din ce în ce mai mult”, a spus Ronaldo, citat de Marca.

Dacă despre Kylian Mbappe a spus că va ajunge cel mai bun, Karim Benzema este considerat de Ronaldo Nazario actualul lider al unui clasament alcătuit pe baza valorii atacanților centrali.

”Cred că Benzema e cel mai bun atacant acum, dar și Lewandowski este aproape”, a transmis Ronaldo.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: