Boxam în sală alături de băieți care conduceau grupări criminale sau făceau parte din ele – la Bălți, Chișinău sau Tiraspol. Care la „Șket”, care la „Makena”, care la „Zelionîi”. Luptătorii aveau propria grupare, a lui „Bulgarul”. Era o chestiune firească în anii 1990, atât de firească încât nici nu mira pe nimeni, deși consideram acest fapt străin identității mele sportive și intelectuale. La fel ca și limbajul lumii interlope, care mi-a intrat în minte odată cu pumnii pe care i-am primit în ringul anilor 1989-1991 sau mai târziu: „bratva”, „krâșă”, „delioj”, „mokruhă”, „zakaz”, „razborcă”, „bâdlă”, „krutoi”, „bespredel”,„bazar”… killer.

L-am bătut prin 1991 pe unul din Tiraspol la un turneu și pe urmă am aflat că era killer-ul grupării „Vaghentzy”, formată din boxeri, foarte influentă în oraș la acele timpuri. A fost omorât pe la mijlocul anilor 1990, ziua în amiaza mare, de un alt killer, care l-a ciuruit chiar în propria mașină. Un alt boxer din Tiraspol, Malic, foarte talentat și promițător, dar legat cu interlopii, a fost împușcat când se ducea spre casă de la garaj. Unii înjunghiați, alții loviți cu ranga în cap, mutilau oameni în bătăi la comandă, alteori erau înșiși mutilați și omorâți.

M-am desprins de această lume în 1991, atunci când am plecat la Iași, chiar dacă și acolo boxerii și luptătorii formau anumite grupări, dădeau „tunuri” prin Italia sau Germania, controlau sfere de influență prin oraș. Doar că România e stat, are poliție și jandarmerie, instituții de justiție, care, de obicei, n-au lăsat lumea interlopă să se extindă ca un cancer, paralizând toată societatea, așa cum este o tradiție în spațiul ex-sovietic.

Observația mea în ambele cazuri a fost că decizia de a fi sau nu parte a lumii interlope este una individuală pentru un sportiv. La lupte vin de obicei copiii străzii, cei pe care „nu-i ia nimeni în altă parte”, din familii nevoiașe, lăsați la propria lor discreție, pentru că prin lupte pot deveni cineva și arăta altora propria superioritate. Exact ca în bancul cu Bulă în clasa întâi, când toți copii se lăudau că pot desena, pot scrie, pot socoti sau vorbi limbi străini, iar el frustrat că nu știa nimic, le-a replicat că poate „să le bată botul”. Luptătorul este atras de prestigiul grupării, de faptul că are bani, mașini, fete, dar, cel mai important, că este protejat de solidaritatea bandei, iar dacă gruparea este serioasă, poate fi chiar și în afara legii. Mai ales când vede aceasta la alții ca el din sală.

Când m-am întors în 1995 să-mi încerc șansele sportive în Republica Moldova, am avut de înfruntat un lider al grupării de la Botanica, unul Cvasiuc, care, după ce l-am bătut pe ring, a dat năvală în vestiar cu bandiții lui și mi-a cerut să „stau în România”, că altfel va fi rău. Nu l-am mai văzut pe urmă, am înțeles că se droga și a ajuns boschetar. Anul următor m-am luptat pentru titlul național cu unul Gavriliuc. Erau doi frați-gemeni, ambii foarte buni boxeri, doar că la fel ca mulți boxeri din Bălți, făceau parte din grupări interlope. Au terminat prost ambii, unul a fost omorât, iar altul mutilat de altă grupare într-o „razborkă”.

Nu erau toți boxerii ca ei. La Grimăncăuți, un sat de la nordul R. Moldova, Petru Caduc, un mare pedagog și om cu mare cumsecădenie, a generat o ambianță de performanță unică, cu mari campioni la box, adevărați campioni europeni, mondiali și olimpici. Mai erau și alții ca el, pentru că, până la urmă, și de antrenor depinde ce drumuri alege sportivul.

Apoi lucrurile s-au liniștit. Mai exact, le-a liniștit Voronin, care i-a împrăștiat pe toți bandiții: unii uciși, alții închiși, iar alții au fugit în străinătate. Pentru că bătrânul general nu avea nevoie de concurență. O perioadă de timp nu s-a auzit nimic de implicarea sportivilor în lumea interlopă și credeam că sportul a devenit ceea ce trebuia să fie dintotdeauna. Un model de fair-play, integritate, olimpism și performanță.

Dar timpurile anilor 1990 s-au întors, iar cel care se face responsabil de acest fapt este Plahotniuc și guvernarea „proeuropeană” a PDM. Zilele acestea s-a întâmplat o tragedie. Niște tineri care serbau o zi de naștere într-un local din capitală au fost agresați de niște pseudo-sportivi, proiectați ca atare de regimul lui Plahotniuc, pentru ca, într-un final, unul din ei să fie omorât în bătaie. Cu picioarele, când deja era la pământ. Cei care cred că este un accident se înșeală. De fapt, în spatele acestui regim criminal stă o armată de pârgari și ignați, antrenați și susținuți de țuți și damiri, care la rândul lor sunt protejați de Plahotniuc. Pentru acești băieți, care vor fi cu siguranță „spălați” și „făcuți curați” de regim, Republica Moldova este o țară a „bespredelului”. Ei sunt siguri că acționând astfel nu vor purta nicio răspundere, pentru că la fel a făcut și Țuțu, iar acum acesta este deputat în Parlament.

Acești tineri sunt deja potențiali killeri în slujba regimului, pentru că ei vor putea fi folosiți oricând, împotriva oricui: să intimideze oameni de afaceri, să închidă gura la concurenți, să sperie oamenii incomozi, inclusiv deputați-femei, să apere ambrazura guvernării, pentru că altfel îi așteaptă pușcăria. Aud în fiecare lună cazuri de oameni intimidați de regim, speriați, șantajați, bătuți, falimentați, care ajung până la urmă ori să cedeze, ori să plece.

M-am ridicat împotriva proiectării sportive și politice a lui Constantin Țuțu, o mediocritate sportivă, un kickboxer care n-a luptat niciodată în afara Republicii Moldova și care a fost făcut „campion mondial” de banii lui Plahotniuc. Tot banii lui Plahotniuc au creat FEA, o federație condusă de Dorin Damir, care, în realitate, nu face sport, ci crește bandiți pentru regimul oligarhului. Pentru că această federație acționează într-un circuit închis în care-și împart unul altuia centuri și se declară „campioni mondiali”.

Nu pot accepta ca un sportiv sau o federație întreagă să stea la cheremul unui partid politic sau, și mai rău, să fie folosită pe post de „comando” în reglările de conturi banditești. Este inacceptabil ca sportivi cu palmares sportiv mediocru să fie impuși la comanda politică printre cei mai buni sportivi moldoveni, în gale olimpice și în clasamentele anuale ale jurnaliștilor.

Ce vreau să punctez explicit în legătură cu acești sportivi este diferența de percepție în stratificarea competițiilor în care au evoluat, care din punctul meu de vedere este în afara sporturilor recunoscute internațional, unde nivelul de concurență și implicațiile pentru imaginea țării sunt majore, ceea ce determină un nivel de concurență acerb între țări și un nivel al valorii net superior.

În același timp nu pot accepta folosirea imaginii unui campion și a unui sport în beneficiul unui partid politic sau în serviciul unor structuri mafiote, pentru că acest lucru este o discreditare a ideii de sport. La acești sportivi-gangsteri mediocri se raportează alți tineri pentru care „performanța” și „palmaresul” lor constituie un model de emulație. Iar această imitare, dacă e să dăm crezare psihologilor sportului, este urmată de obicei în integritate, deopotrivă în viața sportivă și extra-sportivă.

Nu pot accepta să ne întoarcem în timpurile frăției banditești și a „razborcilor” din anii 1990. Vreau un stat european care construiește un stat de drept, bazat pe lege și unde sportivii trebuie să-și ocupe locul de frunte în modelarea tinerelor caractere și personalități.

Voi aduce doar un singur exemplu din zecile de acest gen, când atitudinea și personalitatea unui sportiv a determinat o schimbare majoră, de caracter, într-o societate. Marele atlet ceh Emil Zatopek a avut o ieșire curajoasă în anul 1968 în contextul „Primăverii de la Praga”, condamnând deschis intervenția armatei sovietice în țara sa. Pentru această atitudine i s-au luat titlurile și onorurile, el fiind obligat să muncească în mină, pe șantiere de construcții sau la măturat străzile Pragăi. În una din dimineți, când mătura impasibil una din străzile capitalei cehe, s-a văzut înconjurat de o mare de oameni, care au început să-l aplaude frenetic, arătându-și astfel recunoașterea pentru gestul marelui campion.

Recunoașterea lui Zatopek a fost cel mai emoționant moment din cariera sa impresionantă de campion și cea mai mare apreciere a meritelor sale. A trăit restul vieții în Cehia, rămânând un simbol al demnității și al curajului, iar când ne gândim la personalitatea acestui sportiv și la cele pe care le-am invocat anterior, înțelegem diferența dintre Cehia, o țară membră NATO și UE, cu unul din cei mai înalți indici de dezvoltare din Europa, și R. Moldova, un stat care nici măcar nu știe unde se află.

Sportul poate ajuta la menținerea ordinii, la promovarea prestigiului unui grup, la stabilirea unei solidarități sociale între membri, mai ales printre tineri, și la întărirea reperelor sociale ale unui stat. Politicienii-bandiți mai mult ca oricine, se pricep să instrumentalizeze sportul, fără a da nimic înapoi. Așa s-a făcut Dodon „șahmatist” (dacă nu știați, e președintele federației de șah), iar Usatâi și Șor mare „futboliști”. Se pricep poate chiar mai bine ca sportivii înșiși, care, după ce își vând imaginea unui politician, unui partid sau unui regim politic, de obicei rămân cu buza umflată și cu o stigmatizare de care nu se mai debarasează tot restul vieții.

I-am spus odată unui sportiv, venit supărat să mă întrebe de ce critic FEA și pe Damir, că după ce va dispărea Plahotniuc, unicul lucru care-l va rămâne este numele pe care-l are și cu care va trăi restul vieții, de slugă a lui Plahotniuc. Și e regretabil, pentru că anii de muncă în sala de sport, tonele de transpirație stoarse, traumele și durerile inerente unui proces de performanță sportivă se duc în beneficiul unor oameni care de multe ori habar nu au ce înseamnă asta, iar ceea ce contează pentru ei este doar exploatarea numelui unui sportiv în beneficiul personal al mafiei sau al unei mașinării de vot. Băieți, luați și citiți o carte, faceți facultăți și masterate, lumea e deschisă pentru oportunități și puteți în orice moment să vă schimbați viața!

Am avut și voi avea întotdeauna reacție față de lucrurile care consider că nu sunt în corespundere cu spiritul sportiv și principiile Cartei Olimpice, care stipulează clar că sportul nu este un instrument al politicului și al banditismului. L-am criticat pe Nicolae Juravschi atunci când a folosit numele său și al Comitetului Olimpic și Sportiv în beneficiul PLDM; la fel cum îl critic acum pentru că s-a lăsat atras în jocul politic al guvernării „proeuropene”; l-am dat pe mâna legii pe un rector de instituție superioară sportivă și președinte de federație, care vindea în propriul beneficiu la greu teze de doctorat copiate și sportivi crescuți din contul statului în țărilor arabe; m-am revoltat împotriva unui ministru care fura bani de la sportivi și își trimitea familia din contul ministerului la Molovata, la odihnă; am cerut în ședință de guvern sistarea oricărei finanțări sau colaborări cu federațiile bănuite de activități criminale sau conduse de oameni dubioși.

Arestarea și condamnarea acestor bestii cu alură de sportivi este o chestiune de justiție, iar dacă ea nu se va face, domnilor polițiști, procurori sau judecători, mâine, copiii voștri vor fi cei bătuți și mutilați pe străzi. La fel ca mulți dintre cetățenii acestei țări, care și așa sunt timorați de acest regim. Aștept o reacție fermă din partea Ministerului Educației, Cercetării și Culturii și a Comitetului Olimpic și Sportiv, care trebuie să condamne expres implicarea sportivilor în pseudo-federații, care sunt paravan pentru activitățile criminale ale unui grup mafiot și să se desolidarizeze de acestea. Mă auziți, dna Babuc și dnul Juravschi?

În sfârșit mă adresez cetățenilor acestei țări, cei furați, închiși, bătuți și omorâți pe străzi. Voi nu v-ați săturat să stați ca niște șoareci ascunși prin găuri, crezând că veți scăpa cumva de mașinăria acestei oligarhii care vă bea sângele în fiecare zi? Aveți șansa în acest an să scăpați pentru totdeauna de această frică și să trăiți demn, într-o țară prosperă. Nu aveți frică, pentru că acest regim tocmai din aceasta se alimentează, din frica și impasibilitatea voastră. Ieșiți la vot, fiți uniți, susțineți opoziția, să schimbăm odată și odată lucrurile pe această bucată de pământ.

Octavian Țîcu/editorialist Cotidianul.md