image
Sursa foto: Getty Images

Tyson Fury revine în ring: Ameninţări pentru Anthony Joshua şi Deontay Wilder

Nici nu a apucat să se bată cu Sefer Seferi - meci programat pe 9 iunie, că Tyson Fury deja îşi face planuri pentru eventuale confruntări cu Anthony Joshua şi Deontay Wilder, campioni la categoria grea.

Boxerul englez i-a ameninţat pe cei doi prin intermediul unui video postat pe contul personal de Instagram.

"Stau şi mă gândesc după ce m-am întâlnit cu legenda Roy Jones şi tot ceea ce mi-a spus a fost adevărat. Nu pot dormi la noapte ştiind că oamenii cred că AJ sau Deontay Wilder sunt mai buni decât mine. Vreau să-l lovesc pe AJ cu şase croşee consecutive de stânga. Sunt mai determinat ca niciodată, o să vin după voi şi o să vă distrug!", a declarat Fury.

În plus, englezul a făcut o declaraţie cu trimitere şi la viitorul său adversar, albanezul Sefer Seferi, care a urcat în categorie pentru confruntarea cu Fury.

"Dacă mai există vreun boxer de la cruiserweight sau light-heavyweight care vrea să urce la categoria mea şi să lupte cu mine, poate să o facă, pentru că o să-i bat pe toţi", a fost mesajul lui Fury.

În vârstă de 29 de ani, fostul campion la categoria grea este pregătit să revină în ring împotriva albanezului Sefer Seferi la Manchester, pe 9 iunie. Fury nu s-a mai bătut din noiembrie 2015, atunci când l-a învins la puncte pe Wladimir Klitschko şi câştigat titlurile IBF, WBA şi WBO. Tot în 2015 l-a bătut şi pe românul Cristian Ciocan, care a abandonat în runda a opta, după un meci în care a fost dominat într-o manieră categorică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: