image
Sursa foto: Jurnal.md

Decizia Comisiei Situații Excepționale: Noul tarif la gaz va fi aprobat până la 31 ianuarie

Situația din sectorul energetic și măsurile necesare pentru eliminarea riscurilor sistării furnizării de gaze naturale au fost analizate, astăzi, în cadrul unei noi ședințe a Comisiei Situații Excepționale.

Membrii comisiei au discutat despre posibilitatea alocării de compensații suplimentare pentru consumatorii casnici. Ajustarea sumei pentru compensații se va face ca urmare a revizuirii tarifului pentru consumatori solicitat de S.A. Moldovagaz.

Comisia a decis ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să analizeze și să aprobe, până la data de 31 ianuarie 2022, noul tarif, după o verificare minuțioasă a calculelor prezentate de S.A. Moldovagaz.

În cadrul ședinței s-a mai decis ca centralele termo-electrice să ajusteze în conformitate cu temperatura medie atmosferică, în limita de până la 10% de la valorile de calcul a energiei termice livrate către consumatori.

Implementarea măsurilor de raționalizare a consumului va duce la o scădere cu circa 5 milioane de m3 a consumului de gaz natural.

Precizăm că, la 21 ianuarie, Moldovagaz a depus la ANRE o nouă cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali de la 9 227 la 13 418 lei pentru o mie de metri cubi.

Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că tariful pentru un consum de până la 150 m3 lunar, pentru consumatorii casnici, va rămâne neschimbat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: