image
Sursa foto: privesc.eu

Maia Sandu și Andrei Năstase, îndemn la PROTEST, duminică la 14.00: „Dacă îi lăsăm, vor trece cu boldozerele și peste noi”

Liderii opoziției proeuropene și antioligarhice, Andrei Năstase și Maia Sandu, îndeamnă locuitorii capitalei, dar și din întreaga țară, precum și concetățenii noștri din Diasporă, să iasă duminică, 24 iunie, la un mare protest pentru a se manifesta față de anularea votului din 3 iunie.

„Guvernarea controlată de Plahotniuc a comis de data aceasta o crimă foarte gravă, a anulat votul nostru și a invalidat primarului Andrei Năstase. Plahotniuc vrea să ne arate că noi nu contăm, că el poate avea orice, inclusiv poate comite crime împotriva cetățenilor, doar pentru a se menține la putere. Ne-au furat unica noastră armă împotriva lor - votul. Să nu așteptăm vremea când abuzurile lui Plahotniuc ne vor afecta pe fiecare personal. Va fi prea târziu pentru indignare și pentru a putea corecta lucrurile. Acum trebuie să ne unim toți cetățenii și să ne facem dreptate. Dacă nu ne apărăm țara acum, pe Plahotniuc nu-l va putea opri nimeni. Vă îndemnăm să ieșim duminică la protest, pentru a ne opune acestui abuz fără precedent”, a declarat Maia Sandu.

„Îndemn toată lumea ca duminică, la ora 14.00, să continuăm lupta noastră împotriva acestui regim oligarhic Plahotniuc-Dodon, care vrea să stăpânească și libertatea noastră. Au demonstrat lumii întregi că nu le lasă de democrație, că nu le pasă de libertatea noastră. Îndemnul meu este să continuăm lupta. Dacă ne oprim, vor trece cu buldozerele peste clădiri, vor trece și peste noi”, a adăugat primarul ales al capitalei, Andrei Năstase.

Liderii celor două partide au precizat că astăzi și mâine nu vor fi organizate proteste. Aceștia vor merge în teritoriu și vor avea discuții și cu concetățenii din Diasporă pentru a-i convinge să se alăture marelui protest de duminică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: