„Plahotniuc, într-adevăr, propunea înțelegeri secrete între PSRM și PD, cu angajamentul PD de a schimba radical vectorul țării de la Vest la Est. Știm sigur că aceste propuneri au fost categoric respinse”, a spus Kozak, pentru Ria Novosti.

Acesta a declarat că experiența arată că orice fel de negocieri politice secrete duc la o catastrofă, atât pentru politiceni implicați în negocieri, cât și pentru cetățeni. Oficialul rus a mai spus că Partidul Democrat încearcă să inducă ideea că Rusia ar fi intenționat să ajungă la anumite înțelegeri secrete cu reprezentanții PD-ului, dar că acest lucru nu ar fi adevărat.

Kozak a mai spu că ceea ce se întâmplă acum Chișnău este o confirmare că sistemul politic din Republica Moldova are nevoie de o schimbare radicală. „Este esențial ca țara să fie eliberată de ocupația regimului criminal”, a declarat Kozak pentru Ria Novosti.

„Acum devin mai clare solicitările celor, care au adesea opinii diametral opuse, dar care spun că Republica Moldova trebuie eliberată de sub regimul criminal”, a mai spus vicepremierul rus.

Amintim că, la începutul acestei săptămâni, Dmitrii Kozak a fost la Chișinău, unde a declarat că alegerile anticipate sunt inevitabile, dar că acestea trebuie să aibă loc doar după modificarea sistemului electoral conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Uniunii Europene.

Ieri, conducerea Partidului Democrat a declarat într-un briefing de presă că Igor Dodon și Vlad Plahotniuc au negociat crearea unei majorități parlamentare, dar discuțiile au eșuat pentru că Dodon ar fi propus federalizarea Republicii Moldova, lucru care urma să fie prevăzut într-un acord secret, și că Plahotniuc ar fi refuzat acest lucru.