Întâlnirea ambasadorului Bartłomiej Zdaniuk cu premierul Pavel Filip a avut loc la inițiativa părții poloneze, scrie Newsmaker. Într-o postare pe Twitter a Ambasadei Poloniei se spune că discuția s-a axat pe „probleme legate de campania electorală” din RM.

„Astăzi am purtat discuții bune și sincere cu premierul P. Filip despre problemele din campania electorală. Un mesaj clar din partea noastră cu privire la necesitatea ca autoritățile să respecte pe deplin standardele democratice. De asemenea, a fost exprimată în mod clar opoziția fermă față de orice instrumentalizare a Poloniei în campania electorală – nu există și nu va exista consimțământul nostru pentru acest lucru”, se spune în declarație.

De cealaltă parte, serviciul de presă al Guvernului relatează cu totul altfel despre această întâlnire. Potrivit Guvernului, s-a discutat despre „agenda europeană a RM” și că Filip a accentuat că „parcursul european rămâne unica cale de dezvoltare a țării noastre”. „Interlocutorii au abordat, de asemenea, o serie de chestiuni actuale de pe agenda relațiilor bilaterale moldo-poloneze, confirmând interesul pentru dezvoltarea în continuare a acestora”, se încheie comunicatul Guvernului.

Filip ZdaniukFilip Zdaniuk

Niciun cuvânt în comunicat despre îngrijorările Poloniei privind campania electorală din RM.

Totuși în pozele publicate de Guvern se vede că lângă Filip stă Igor Vremea, președintele comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune în politica internă a Republicii Moldova a Fundației Open Dialog și a fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlovska.

Potrivit surselor Newsmaker, ambasada Poloniei a fost cea care a inițiat întrevederea, pentru a discuta „cazul Kozlovska” în situația în care autoritățile RM menționează frecvent Polonia în acest context.

Nemulțumirea Poloniei față de atragerea în campania electorală din RM ar putea fi exprimată în viitorul apropiat și în alte formate ale dialogului bilateral, mai scrie NM.

Amintim că Ludmila Kozlovska și fundația Open Dialog au ajuns în centrul atenției în RM după ce, la mijlocul lunii august curent, presa afiliată regimului controlat de PD au anunțat despre deportarea acesteia din UE la solicitarea Poloniei, pe motiv că ar avea legături cu serviciile secrete rusești. Scopul campaniei, după cum s-a văzut ulterior, a fost denigrarea opoziției proeuropene din RM, or presa controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc a început rapid să turuie despre legături între Ludmila Kozlovska și forțele antioligarhice de opoziție - Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate.

La începutul lunii octombrie, Parlamentul a constituit o comisie de anchetă care investighează „elucidarea circumstanţelor imixtiunii Fundaţiei Open Dialog în treburile interne ale Republicii Moldova și finanţarea ilegală a unor partide politice”. Din comisie fac parte trei deputați PD, doi socialiști și unul de la grupul PPE. Ulterior, comisia a prezentat un raport, venind cu o serie de recomandări către instituțiile statului. Printre acestea, comisia de anchetă a recomandat Procuraturii Generale „să examineze calificarea juridică a Fundației Open Dialog, a persoanelor afiliate, etc., în acțiuni care atentează la securitatea națională, prin prisma infracțiunii de trădare de patrie și spionaj”.

Mai târziu, și speakerul Andrian Candu, finul lui Vladimir Plahotniuc, a declarat că Andrei Năstase și Maia Sandu ar putea fi excluși din cursa electorală în urma raportului comisiei de anchetă.

Precizăm că Open Dialog Foundation este o organizație internațională de drepturi ale omului cu reprezentanțe la Varșovia, Kiev și Bruxelles. Scopul principal al Fundației este de a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept în spațiul post-sovietic.