image
Sursa foto: jurnal.md

Vladislav Kulminski: Relațiile RM-UE vor rămâne înghețate până va apărea un Guvern care se va conforma regulilor democratice

Relațiile Uniunii Europene cu Republica Moldova vor rămâne așa cum sunt, înghețate, atâta timp cât în Republica Moldova nu va apărea un Guvern care se va conforma regulilor de joc democrate și care nu le va schimba așa cum îi convine, afirmă directorul executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice (IPIS) de la Chişinău, Vladislav Kulminski, moderator al emisiunii „O nas”, la Jurnal TV.

Întors recent de la Bruxelles, unde a mers cu un grup numeros de jurnalişti şi mai mulți formatori de opinie de pe ambele maluri ale Nistrului, uniţi în cadrul proiectului „Dialoguri transnistrene”, Vladislav Kulminski a vorbit, într-un interviu la Europa Liberă, despre cum se vede de la Bruxelles situația din RM.

„Desigur, la Bruxelles noi am vorbit mai mult despre mersul lucrurilor și situația politică din interiorul țării, din Republica Moldova. Eu vreau să vă zic că oficialii din Uniunea Europeană – și la Comisia Europeană, și la Parlament, și la Serviciul European pentru Acțiunea Externă, unde noi am avut mai multe întâlniri – au zis foarte și foarte clar că relațiile cu Republica Moldova vor rămâne așa cum sunt, înghețate, atâta timp cât în Republica Moldova nu va apărea un Guvern care se va conforma anumitor reguli de joc și nu le va schimba așa cum îi convine, nu se va comporta în așa mod de parcă democrația și folosirea anumitor reguli este un exercițiu pentru cei proști, adică pentru a amăgi oamenii”, a precizat directorul executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice.

Potrivit lui Kulminski, s-a mai vorbit despre faptul că democrația și regulile de joc contează foarte mult pentru Bruxelles și de aceea credibilitatea PD-ului, a partidului de guvernământ, este la pământ.

„Nu va putea fi nici vorbă despre ajutor financiar fără îndeplinirea unor condiționalități. Și nu este vorba doar despre formarea Guvernului, este vorba și despre comportamentul acestui Guvern. Și aici problema este una foarte și foarte simplă. Acolo nu este absolut nimic complicat - că noi vorbim despre democrație, că noi vorbim despre un stat democratic, despre separarea puterilor - de fapt, noi vorbim despre o singură chestiune, o singură problemă, care este respectarea regulilor de bază în comportamentul tău și în comportamentul Guvernului. Doar despre aceasta este vorba. Dar în ceea ce privește Partidul Democrat, acolo sunt aceiași oameni și acolo nimic nu s-a schimbat. Noi la Bruxelles am auzit că Partidul Democrat speră foarte mult că, după alegerile în Parlamentul European, care se vor desfășura în curând, va fi schimbată și componența Parlamentului, dar și componența Comisiei Europene și că relațiile cumva vor fi resetate, doar că cei de la Bruxelles, reprezentanții autorităților europene au zis foarte clar că există așa-numita „memorie instituțională” și nimic nu se va schimba atâta timp cât nu se va schimba comportamentul Guvernului de la Chișinău. Și acest lucru este ceea ce contează”, a punctat Vladislav Kulminski.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: