image
Sursa foto: Reuters

Balenă moartă, cu stomacul plin de plastic, descoperită pe o plajă din Sicilia

O balenă moartă, cu stomacul plin de plastic, a fost descoperită pe o plajă italiană, a informat duminică organizaţia pentru protecţia şi conservarea mediului Greenpeace, citată de dpa și Agerpres.

Caşalotul în vârstă de şapte ani a fost găsit vineri la Cefalu, în Sicilia, se precizează în declaraţia organizaţiei.

Activista Greenpeace Giorgia Monti susţine că este vorba despre un al cincilea astfel de incident în Italia în ultimele cinci luni, amintind totodată de cazul şocant al unei balene gestante, descoperită moartă pe o plajă din Sardinia în luna martie, cu 22 de kilograme de plastic în stomac.

"Marea ne trimite un strigăt de ajutor, un SOS disperat. Trebuie să acţionăm imediat pentru a salva creaturile minunate care trăiesc în ea", a subliniat Monti.

Declaraţia Greenpeace vine cu câteva zile înainte de lansarea unei misiuni de trei săptămâni alături de activiştii de la The Blue Dream Project, destinată monitorizării poluării cu plastic în zona centrală a Mării Mediterane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: