Purtătorul de cuvânt a transmis că ţinta Turciei sunt militanţii grupării teroriste Stat Islamic, miliţia kurdă YPG şi PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

Comentariile purtătorului de cuvânt vin după ce John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a adăugat duminică o nouă condiţie la retragerea trupelor americane din Siria, conform căreia Turcia trebuie să protejeze kurzii, aliaţi ai Statelor Unite.

În cadrul unei vizite oficiale în Israel şi Turcia, John Bolton a transmis că va discuta cu preşedintele turc Tayyip Erdogan despre protejarea kurzilor.

Administraţia de la Ankara consideră miliţia kurdă YPG ca fiind afiliată mişcării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie catalogată drept teroristă de Turcia, UE şi SUA.