image
Sursa foto: privesc.eu

Dodon: „Nu văd șanse pentru crearea unei majorități; Până pe 12 februarie voi înainta un candidat la funcția de premier”

„Crearea unei majorități parlamentare stabile poate să fie doar între PSRM și ACUM. La această etapă nu văd șanse pentru crearea unei majorități parlamentare. Pozițiile dintre ACUM și PSRM sunt diametral opuse. Condițiile ACUM nu sunt constructive. Sunt ultimatumuri, ca și inițiativa Maiei Sandu, care a dus la căderea Guvernului”. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, după consultarea tuturor fracțiunilor parlamentare.

Dodon a spus că anticipatele pot fi evitate prin două scenarii: crearea unei majorități parlamentare stabile sau votarea unui guvern tehnic propus de președintele țării.

„Crearea unei majorități parlamentare stabile poate să fie doar între PSRM și ACUM”, susține Dodon, care a vorbit cumpătat despre poziția socialiștilor, în schimb a scăpat ironii ușoare la adresa Blocului ACUM.

„Socialiștii s-au arătat deschiși pentru a forma o coaliție. Au spus că sunt gata să discute doar în situația în care va fi un alt candidat la funcția de prim-ministru și e logic să fie așa, ieri au demis un prim-ministru și acum să-l voteze aceeași persoană? În plus, socialiștii vor revederea structurii Guvernului pe anumite ministere și susținerea inițiativelor sociale ale socialiștilor”, a precizat șeful statului.

„La consultările cu Blocul ACUM au venit doar doi reprezentanți din toată fracțiunea, au spus că ei categoric nu acceptă condițiile, ei insistă să fie același prim-ministru, aceeași miniștri, aceeași componență a Guvernului și în plus au spus că și-ar dori să plece și președintele din funcție pentru ca să aibă garanții, nu-i clar pentru ce”, a mai declarat Dodon.

Iar despre discuțiile cu deputații PD, președintele a spus că aceștia „sunt axați pe o etapă importantă de reformă internă”.

„Am vrut să înțeleg poziția lor. Din câte înțeleg, ei sunt axați pe o etapă importantă de reformă internă, nu-și doresc alegeri anticipate, au spus ferm că nu vor să facă majoritate parlamentară cu nimeni. În ceea ce ține de susținerea unui Guvern propus de președinte au spus că depinde ce guvern, ce componență și ce program”, a precizat Dodon.

„În premieră, am invitat și fracțiunea partidului Șor. Ne place, nu ne place, președintele trebuie să discute cu toți. Au venit două persoane care au spus că ei rămân în opoziție. Aici am văzut o poziție comună cu cei din ACUM, că tot vor anticipate. Stranie poziție. Două partide de pe eșichiere politice vor anticipate”, a mai adăugat șeful statului.

În concluzie, Igor Dodon a spus că țara nu are nevoie de anticipate și că acesta are timp până pe 12 februarie să înainteze un candidat la funcția de premier.

„Sunt trei luni de zile, conform procedurilor, până pe 12 februarie, timp în care trebuie să vin cu inițiativa de înaintare a unui candidat la funcția de prim-ministru. Candidatul va merge la fracțiune și-și va spune programul, după care vedem dacă obține votul politic. Dacă nu, alegeri anticipate și cine vrea, să-și asume riscul”, a punctat Dodon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: