Grupa jucătorilor născuţi în 2004 de la Real Madrid, Cadete B, i-a învins pe rivalii de la FC Barcelona, 2-0, în finala turneului Sant Gabriel Cup 2018, astfel Raul îşi adaugă încă un titlu în palmares la gruparea "blanco", de data aceasta din poziţia de antrenor.

Legenda lui Real a primit în această vară pe mână grupa de 14 ani, la rândul lui fiind un produs al "La Fabrica".

Ca jucător, Raul are 16 trofee cu Real, dintre care şase titluri de campion în La Liga şi trei trofee UEFA Champions League, în 1998, 2000 şi 2002.

După demisia lui Zidane şi înainte de numirea lui Julien Lopetegui, Raul a fost pe lista lui Florentino Perez pentru a ocupa funcţia de antrenor principal pe "Santiago Bernabeu".