image
Sursa foto: ap

Un avion Boeing 737 a căzut mare în apropierea unei insule din Micronesia; Toţi pasagerii au supravieţuit

O aeronavă Boeing 737, care avea la bord 46 de persoane, a căzut vineri în mare în apropierea unei insule mici din Micronesia după ce pilotul a ratat aterizarea pe pistă, scrie CNN.

Zborul Air Niugini 72 trebuia să aterizeze pe aeroportul internaţional din Weno, principala insulă a statului Chuuk din Micronesia, dar „nu a reuşit să aterizeze pe pistă”, conform unui comunicat al Air Niugini, compania aeriană naţională din Papua Noua Guinee.

Bill Jaynes, editorul unui ziar din Micronesia, se afla la bordul aeronavei: „Este ceva suprarealist. Am crezut că am aterizat pe pământ până când m-am uitat mai atent şi am văzut o gaură pe o parte a avionului şi apa cum intra, aşa că m-am gândit că nu asta trebuia să se întâmple”, scrie news.ro.

Jaynes a prezit că pasagerilor le venea apa până la brâu şi s-au folosit de ieşirile de urgenţă pentru a scăpa.

Fotografiile şi videoclipurile arată cum mai multe bărci de pescuit au înconjurat aeronava, care era semi-scufundată şi transportau pasagerii către ţărm. Compania aeriană a confirmat că toată lumea aflată la bord este în siguranţă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: