Agenția „Novosti Pridnestrovia” scrie că autocarele cu alegătorii care vor veni la misiunea diplomatică a Ucrainei din Chișinău se vor porni duminică dimineață din orașele Tiraspol, Bender, Dnestrovsk, Slobozia, Grigoripol și Dubăsari.

Pe de altă parte, autobuzele cu cetățeni ucraineni care locuiesc în raioanele Camenca și Râbnița vor merge la consulatul din Bălți.

Aceeași instituție de presă publică numele, precum și numerele de telefon ale responsabililor de transportarea gratuită și organizată a votanților din regiunea transnistreană.

Totuși, cine plătește pentru toate acestea nu se spune.

Amintim că și pe 24 februarie, când în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare, multe persoane cu drept de vot, originare din localitățile transnistrene care NU se află sub jurisdicția autorităților de la Chișinău și unde nu s-au putut deschide secții de votare, au fost aduse organizat pe malul drept al Nistrului.

Jurnal TV și alte instituții de presă au prezentat și declarațiile mai multor votanți, care au recunoscut că au fost aduși organizat și chiar au fost plătiți pentru a pune ştampila în dreptul unui anumit candidat.

Pe de altă parte, șefa Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat că transportarea alegătorilor NU ar fi ilegală, iar cazurile de mituire a votanților ar trebui să fie cercetate de instituțiile de drept.

Blocul ACUM Platforma DA și PAS a cerut anularea rezultatelor în circumscipțiile pentru regiunea transnistreană, dar Curtea Constituțională a validat totuși scrutinul.

Duminică, în Ucraina se vor desfășura alegeri prezidențiale. 39 de oameni din cei 44 înscrişi iniţial se visează în fotoliul de șef al statului vecin, dar cele mai recente sondaje arată că printre favoriții cursei sunt actorul de comedie Vladimir Zelenski, actualul președinte al țării, Petro Poroșenko, și fostul premier Iulia Timoșenko.