Partidul Liberal spune că primăria este în prag de faliment, din cauza găurii financiare lasată de Silvia Radu, Ruslan Codreanu împreună cu socialiștii, iar în acest sens trebuie să fie luate măsuri urgente pentru că în curând se va ajunge la imposibilitate de plată a salariilor.

„Îi reamintim lui Ivan Ceban că prioritățile sunt altele cu totul, și anume reluarea dezvoltării orașului, și în paralel restaurarea primăriei, (există schița și un studiu de prefezabilitate pe restaurare în acest sens, inițiativa fiind a ex-primarului general Dorin Chirtoacă.) IM Chișinău Proiect a elaborat propuneri privind construcția unui nou corp de clădire în locul „anexei” la clădirea Primăriei, unde astăzi se află Direcția Arhitectură, astfel încât să fie posibilă desfășurarea activității serviciilor municipale (direcții, regii) împreună”, consideră liberalii.

Reprezentanții PL mai spun că: „Primăria trebuie să fie restaurată, iar funcționarii trebuie să-și continuie și mai departe activitatea anume în acest edificiu, care este un unul istoric și public”.

Amintim că astăzi la ședința operativă de la Primăria Chișinău Ion Ceban a declarat că: „În scurt timp vom pleca din această clădire. Ideea noastră este să plecăm în open space”. Proaspătul primar al Chișinăului mai precizează că Primăria ar putea fi transormată într-un muzeu de științe pentru copii, ca exemplu.