image
Sursa foto: Jurnal.md

Pufuleți promovați cu o imagine ce poartă un caracter sexist

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a examinat plângerea unor activiste, care au raportat o imagine de promovare a unei mărci de pufuleți care, în opinia acestora, ar avea un conținut sexist.

Petiționarele au invocat că, la un canal de televiziune, a fost promovat produsul de patiserie, pe ambalajul căruia era prezentată imaginea unei copile, care se evidenția prin formele corpului (inclusiv sâni) care nu corespund vârstei. Aceasta apare îmbrăcată într-un costum de baie, iar poziția corpului este una provocatoare și promovează sexualitatea feminină precoce.

Petiționare mai susțin că, după apariția materialului publicitar, s-au adresat companiei care produce respectiva marcă de pufuleți, în vederea retragerii de pe piață a ambalajului, care redă într-un mod eronat imaginea unei fetițe. Până la depunerea plângerii la Consiliu, compania nu a venit nici cu un răspuns în adresa petiționarelor. Urmare a solicitării Consiliului de prezentare a poziției, reclamatul a susținut că nu a încălcat prevederile Legii cu privire la asigurarea egalității, manifestându-și, totodată, nedumerirea față de cererea petiționarelor de retragere a produsului cu astfel de ambalaj.

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a examinat toate circumstanțele cauzei, făcând raportare la prevederile legislației naționale și internaționale care definesc și reglementează anumite aspecte ce se referă la conținutul sexist din materialele publicitare și a decis că imaginea de pe ambalajul de pufuleți poartă un caracter sexist și lezează demnitatea. Consiliul remarcă diferența vizibilă în prezentarea băiatului de pe ambalajul pufuleților și a fetiței. Astfel, constată că imaginea în care apare o copilă îmbrăcată în costum de baie, ținând piciorul stâng într-o poziție îndoită lângă un surfboard și prezentată cu formele corpului unei femei mai degrabă, decât al unei copile, are o conotație sexuală și face aluzie la senzualitatea femeii.

Acestea fiind statuate, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a recomandat reclamatului să retragă comercializarea produsului cu ambalajului sexist și să depună toată diligența pentru a nu admite situațiile similare pe viitor.

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității reamintește că, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) al Legii cu privire la publicitate, în Republica Moldova, publicitatea sexistă este interzisă.

Decizia Consiliului poate fi consultată aici.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: