image
Sursa foto: chișinău.md

50 de stații de așteptare a transportului public din capitală vor fi reabilitate

Primăria municipiului Chișinău informează că 50 de stații de așteptare a transportului public din capitală vor fi reabilitate în perioada curentă. Obiectivele au fost selectate pentru renovare în dependență de starea acestora, începând de la cele mai avariate și unde pavilioanele sunt lipsă, precum și reieșind din fluxul de pasageri din zona deservită de transportul public.

Inițial a fost prevăzută doar reparația stațiilor, dar deoarece la mai multe obiective lipsesc pavilioanele, s-a decis instalarea acestora și amenajarea platformelor din interiorul spațiilor menționate. Totodată, acolo unde se înregistrează un flux mai mare de călători vor fi amenajate pavilioane duble.

Agentul economic care desfășoară lucrările a fost selectat în bază de concurs.

Până acum au fost amenajate 8 pavilioane la stațiile de așteptare, după cum urmează:

- stația „str. V. Korolenco", str. Gh. Asachi 65/1;

- stația „str. Ialoveni", șos. Hâncești;

- stația „str. București", str. G. Bănulescu-Bodoni 19;

- stația „str. Aeroport", bd. Dacia, vizavi de Aeroportul Internațional Chișinău;

- stația „Cartierul Galata - II", bd. Dacia 60/5;

- stația „Cartierul Galata - II", bd. Dacia 69/1;

- stația „bd. Renașterii Naționale", str. Calea Orheiului 28/1.

- stația str. Melestiu 20.

Platformele stațiilor vor fi amenajate în pavaj sau cu asfalt la nivelul trotuarului, pentru a fi asigurat accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Pentru anul viitor este prevăzută amenajarea altor 50-60 de stații de așteptare, în dependență de sursele financiare disponibile în acest scop.  

Noutăţile partenerilor

comentarii: