image
Sursa foto: Getty Images

Din sărăcie lucie, în bolizi de lux: Lukaku, colecție de mașini în valoare de peste 600.000 de lire

Romelu Lukaku este unul dintre fotbaliștii pe care fotbalul i-a scos sărăcie. Când era mic, belgianul de origine congoleză nu avea curent electric și ducea grija zilei de mâine, dar debutul la Anderlecht i-a schimbat complet viața. Astfel, în vârstă de 25 de ani, atacantul a ajuns să fie unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din Anglia.

Titular la United și în naționala Belgiei, Lukaku este fotbalistul din Premier League cu una dintre cele mai valoroase colecții de mașini, în valoare de peste 600.000 de lire. Cu un salariu de 220.000 de lire pe săptămână, belgianul și-a cumpărat 3 bolizi de lux în ultimele 3 luni. Astfel, în garajul lui Lukaku se află un Rolls-Royce Wraith în valoare de 250.000 de lire, un Mercedes AMG GLS 63 4x4 în valoare de 115.000 lire și un Mercedes S Class Coupe, în valoare de 120.000 de lire. Pe vremea cânt juca la Everton, Lukaku avea un Bentley Continental GT, care costa nu mai puțin de 120.000 de lire.Ajuns milionar, Lukaku a povestit în presa britanică despre momentele cumplite trăite în copilărie, din cauza sărăciei.

"Știu că ne-am chinuit. Dar când mama amesteca apa cu laptele, am realizat că e de ajuns. Asta a fost viața noastră", a delcarat Lukaku.

Sărăcia nu l-a descurajat pe fotbalist, ba chiar l-a motivat să muncească mai mult, ca să-și ajute familia.

"Nu am spus niciun cuvânt. Nu am vrut să o stresez. Eu doar îmi mâncam micul-dejun. Dar jur, mi-am făcut o promisiune din acea zi. A fost ca și cum cineva a pocnit din degete și m-a trezit. Am știut exact ce a trebuit să fac (...) Mi-am făcut mie promisiunea pentru început, dar când veneam de la școală și-mi găseam mama plângând, m-am hotărât să-i spun: 'mamă, asta se va schimba, vei vedea. Voi merge să joc fotbal pentru Anderlecht, iar asta se va întâmpla în curând. Va fi bine, nu va mai trebui să-ți faci griji'", a dezvăluit Lukaku.

Nu doar lipsa alimentelor reprezenta problema în familia lui Lukaku, ci și curentul electric.

"Oamenii din fotbal iubesc să vorbească despre forța mentală. Ei bine, eu sunt cel mai puternic om pe care-l vei cunoaște, pentru că-mi amintesc cum stăteam în întuneric alături de fratele și de mama mea, făcând rugăciuni", a declarat Lukaku.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: