image
Sursa foto: headtopics.com

Noul bilanț al catastrofei aviatice din India: Cel puțin 18 morți, după ce avionul s-a rupt în două la aterizare // VIDEO

Un avion Boeing 737 care aparține companiei Air India Express s-a prăbușit la aterizare, vineri în jurul orei locale 19:00, în statul indian Kerala (sud-estul Indiei), relatează BBC. Avionul repatria indieni care rămăseseră blocați în afara țării din cauza pandemiei de COVID-19.

Potrivit ultimelor informații, cel puțin 18 oameni au murit în momentul în care un avionul cu 190 de persoane s-au rupt în două la aterizare. Aeronava, un Boeing 737, venea de la Dubai, iar problemele au apărut în momentul în care a atins pista, pe o ploaie torenţială.

Nu a mai putut frâna la timp, aşa că a depăşit marginea pistei şi a căzut de pe platoul pe care este situată aceasta, de la zece metri înălţime. Din fericire, nu a fost și un incendiu. Resturile avionului, plus bagajele pasagerilor, s-au împrăștiat pe zeci de metri.

Aeronava a depășit pista de aterizare pe aeroportul din sud-estul Indiei, după ce zborul IX-1344 a decolat din Dubai.

Șeful aviației civile indiene a declarat că, după ce avionul a depășit pista de aterizare, a căzut într-o vale și în acel moment s-a rupt în două.

Potrivit flightradar24.com, aeronava a ocolit de câteva ori aeroportul, înainte de aterizare.

În mai 2010, un avion aparținând aceleiași companii s-a prăbușit la Mangalore, tragedie în care au murit 158 de oameni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: