image
Sursa foto: Getty Images

Decizie ciudată a lui Tottenham în ultima zi de transferuri: Nu s-a mai întâmplat de 15 ani; Fanii au luat foc

Termenul limită pentru transferuri în Premier League a fost joi, la ora 19:00, iar bogații din fotbalul britanic s-au străduit să facă achiziții care mai de care mai sonore.

Cu toate acestea, notă discordantă a făcut Tottenham. Echipa lui Mauricio Pochettino a devenit primul club din istoria Premier League care nu și-a trecut în cont nicio achiziție în perioada de mercato de vară, de la momentul introducerii, în această formă, a "perioadei de transferuri", în 2003. Partea bună este că londonezii nici nu au pierdut vreunul dintre jucătorii importanți; ba mai mult, ei chiar au reușit să le prelungească acordurile unor staruri din echipă. Nume mari precum Kane, Eriksen sau Trippier au rămas la echipă, în timp ce Alderweireld, Rose, sau Moussa Dembele încă nu au plecat. Dar acest lucru se poate schimba, întrucât perioada de transferuri pentru restul ligilor importante din Europa ține până în ultima zi din august, cu excepția primei ligi italiene, acolo unde fereastra de transferuri se închide pe 18 august.

Astfel, aproape toată echipa lui Tottenham de anul trecut, alături de staff, vor evolua pe noul stadion.

După vechiul sistem, transferurile se făceau până pe 31 martie. Actualul sistem de transferuri a fost introdus la finele sezonului 2002-2003, în urma unui acord cu forul european, motivația fiind aceea de a nu se risca "subminarea integrității competiției". Atunci, s-a simțit nevoia introducerii acestor perioade de transferuri din vară și din iarnă, pentru că era cea mai bună variantă atât pentru cluburi, cât și pentru jucători. De atunci, sistemul cu două perioade de transferuri a fost folosit peste tot.

Decizia clubului nu le-a picat bine fanilor, frustrați că echipa nu s-a întărit în vederea atacării trofeelor. Suporterii au bombardat rețelele de socializare cu comentarii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: