image
Sursa foto: UPI

Un bărbat din Statele Unite a stabilit un nou record la cules de trifoi cu patru foi

Un bărbat din statul american North Carolina vrea să intre în Cartea Recordurilor, după ce a cules 228 de trifoi cu patru foi în mai puțin de două ore. El a reușit să doboare astfel recordul stabilit anul trecut tot în Statele Unite.

Fred Reissman, un bărbat din orașul Mooresville, și-a propus inițial să bată recordul pentru cei mai mulți trifoi cu patru foi culeși într-o oră. Acesta a fost stabilit anul trecut o fetiță de 10 ani din statul american Virginia, care a strâns 166 de trifoi în 60 de minute, relatează UPI.

În aceste condiții, americanul a decis să strângă cât mai mulți trifoi în opt ore. Guinness nu are omologat în prezent un record pentru cei mai mulți trifoi culeși într-un interval de opt ore, însă a stabilit un prag minim de 200 de trifoi pentru tentativa lui Reissman.

Bărbatul a reușit să strângă 228 de trifoi cu patru foi într-o oră și 50 de minute. Americanul spune că Sophia, fiica logodnicei sale, l-a inspirat să atingă acest record, după ce amândoi au reușit să găsească 25 de trifoi în aproape 10 minute. Fred Reissman spune că urmează să prezinte dovezile necesare pentru ca performanța obținută de Ziua Pământului să ajungă în Cartea Recordurilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: