image
Sursa foto: bbc.com

Trupul unui bărbat dispărut acum 20 de ani, găsit cu ajutorul Google Maps: Unde a fost descoperit

Rămășițele unui bărbat dispărut acum mai bine de două decenii în Florida au fost găsite într-o mașină scufundată într-un lac, dar vizibilă pe Google Maps, transmite BBC.

Dispariția lui William Moldt a fost raportată pe 7 noiembrie 1997 când nu s-a mai întors acasă după o noapte petrecută într-un club.

Moldt avea 40 de ani. Investigația din urmă cu două decenii nu s-a soldat cu niciun rezultat palpabil. Pe 22 august anul acesta, poliția a fost informată în legătură cu o mașină găsită într-un heleșteu în Moon Bay Circle din Wellington. Când vehiculul a fost scos din apă, un schelet a fost descoperit înăuntru.

O săptămână mai târziu, scheletul a fost identificat ca aparținând lui Moldt. Potrivit Charley Project, o bază de date online privind cazurile nesoluționate de poliție în SUA, mașina a fost sesizată de un localnic care a văzut mașina uitându-se pe Google Maps. ”În mod surprinzător, un vehicul era clar vizibil într-o fotografie din satelit pe Google Earth încă din 2007, dar se pare că nimeni nu a observat-o până în 2019”, precizează sursa citată.

Poliția din Palm Beach presupune că Moldt a pierdut controlul mașinii și a plonjat în heleșteu unde și-a găsit sfârșitul. În noaptea dispariției, fusese văzut ultima dată când s-a urcat la volan, iar martorii oculari susțin că nu părea băut. Cu puțină vreme înainte, Moldt își sunase iubita să-i spună că va ajunge acasă în curând, scrie libertatea.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: