Fost profesor, tehnicianul în vârstă de 71 de ani le-a cerut conducătorilor țării sale să aloce fonduri mai mari domeniului educației, acesta făcând o paralelă plastică între fotbal și educație.

"Nu ajută la nimic să câștigi Campionatul Mondial dacă tinerii nu știu unde este Rusia pe hartă sau de ce la naționala Franței sunt așa mulți jucători născuți în Africa sau cu părinți africani", este un fragment din mesajul lui Tabarez, prezentat de cei de la sofoot.com.

"Acum avem oportunitatea de a respecta ce am promis și să marcăm cel mai important gol: să le dăm tinerilor noștri cele mai bune condiții pentru a învăța. Trebuie să punem educația publică pe primele locuri în clasamentele internaționale. E momentul să îndeplinim ce am promis și să trimitem 6% din PIB către educație", a mai opinat reputatul tehnician.

Oscar Washington Tabarez este unul dintre cei mai respectați tehnicieni din lume, iar la Campionatul Mondial din Rusia a emoționat întreaga lume când a apărut în cârje pe stadion.

Astfel, selecţionerul Uruguayului a folosit o cârjă la meciul cu Egiptul, câştigat cu 1-0 de sud-americani. "El Maestro" a fost diagnosticat în urmă cu doi ani cu o boală neurologică degenerativă, sindromul Guillain-Barre, care îi restricționează libertatea de mișcare, provocând slăbiciunea mușchilor. Sindromul poate duce chiar şi la paralizie.

Fac cât pot de multă fizioterapie și lucrez cât pot alături de doctori pentru că nu vreau să plec. Am zile când e mai bine, zile când e mai rău, dar nu sunt dureri mari", a explicat antrenorul care a dus Uruguay-ul în primele 4 echipe din lume la Mondialul din 2010.

Oscar Washington Tabarez este antrenorul cu cele mai multe meciuri pe banca unei singure selecționate în istoria fotbalului, 180, şi a adus singurele victorii la CM la care a participat Uruguayul între 1970 și 2018.