image
Sursa foto: jurnal.md

Sentință mai aspră pentru șoferul care a spulberat un cărucior cu un copil la Ştefan Vodă

Șoferul VAZ-ului, care a spulberat, în vara anului trecut, un cărucior cu un copil la Ştefan Vodă, a primit o pedeapsă mai aspră.

Recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a emis o nouă hotărâre, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Cazul a avut loc pe 20 august 2017, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate şi fără a deţine permis de conducere, se deplasa la volanul unui VAZ pe strada centrală din satul Brezoaia. La un moment dat, acesta a a intrat pe contrasens, spulberând un cărucior, care se afla lângă acostament.

Tragedia s-a produs chiar sub ochii mamei copilului, care stătea de vorbă cu o consăteană.

Copilul de 4 luni, care se afla în cărucior, a murit în drum spre spital, iar expertizele dispuse de procurori au concluzionat că traumatismele grave, cauzate micuţului sunt în legătură cauzală directă cu survenirea decesului.

Imediat după impact, şoferul de 20 de ani a părăsit locul accidentului, lăsând automobilul în stradă.

În urma testării alcooscopice s-a dovedit că acesta avea concentraţia de alcool de 1,12 mg/l în aerul expirat. Inculpatul şi-a recunoscut integral vina.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: