Italia ar fi a doua ţară membră a Uniunii Europene, după Austria, care ar coborî sub 18 ani vârsta minimă pentru participarea la alegerile naţionale, conform „World Factbook” publicat de CIA.

Fostul prim-ministru Enrico Letta a declanşat dezbaterea luni, propunând ca vârsta minimă de vot să fie coborâtă imediat, după ce tinerii au invadat străzile multor oraşe ale lumii pentru a cere acţiune politică împotriva schimbărilor climatice, transmite digi24.ro.

„Este un mod de a le spune acelor tineri (...) că îi luăm în serios”, a declarat Letta, profesor universitar şi membru al Partidului Democrat (PD), din coaliţia de guvernare.

În prezent, italienii pot vota de la 18 ani pentru a-şi alege reprezentanţii în camera legislativă inferioară, şi de la 25 de ani pentru Senat.

Apelul lui Enrico Letta a fost sprijinit de liderul PD, Nicola Zingaretti, şi de Luigi Di Maio, şeful celuilalt partid de guvernământ, Mişcarea 5 Stele (M5S).

„Tinerii ar trebui respectaţi, ascultaţi şi puşi în centrul politicii”, a scris Di Maio pe Facebook.

În UE, Germania şi Scoţia le permit tinerilor care au împlinit 16 ani să voteze la alegerile locale, dar Italia ar fi primul mare stat european în care aceştia ar avea drept de vot în alegerile parlamentare.

În Ungaria, tinerii pot vota de la vârsta de 16 ani doar dacă sunt căsătoriţi.

Prim-ministrul italian Giuseppe Conte, un tehnocrat apropiat de M5S, a salutat propunerea şi a declarat că depinde acum de parlament să prezinte un proiect de lege pentru această reformă.

Potrivit lui Lorenzo Pregliasco, directorul institutului de sondaje şi analiză politică YouTrend, tinerii de 16 şi 17 ani ar reprezenta circa 2% din electorat, adică puţin peste 1 milion din cele 50 milioane de alegători.