image
Sursa foto: Jurnal.md

Moldovagaz: În cazul lipsei tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, RM va fi aprovizionată prin România și Bulgaria

În cazul lipsei tranzitului gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei se pregătește aprovizionarea Republicii Moldova în flux revers de gaze naturale prin culoarul transbalcanic, anunță Moldovagaz.

Potrivit companiei, în conformitate cu Suplimentul de prelungire a termenului Contractului de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova pentru perioada 2020 - 2022, în perioada 16 - 20 decembrie vor fi contractate capacitățile disponibile de transport gaze din Bulgaria și România.

Președintele Consiliului de Administrație a Moldovagaz, Vadim Ceban, a prezidat astăzi ședința operativă desfășurată cu șefii subdiviziunilor structurale ale companiei.

Totodată, partenerii Moldovagaz, Moldovatransgaz și SRL „Operatorul sistemului de transport gaze al Ucrainei” s-au întrunit prin conferință video, în cadrul căreia au abordat subiectele operării punctelor de interconectare comune și asigurarea transportării gazelor naturale în regiune după anul 2020.

„S-a ajuns la decizia de a semna un singur Acord de interconectare (Interconnection Agreement) cu partenerul din Ucraina (SRL „Operatorul sistemului de transport gaze al Ucrainei”) pentru toate punctele transfrontaliere comune precum sunt: Alexeevca, Ananiev, Grebeniki, Limanscoe și Căușeni”, anunță un comunicat de presă al companiei.

Din partea Republicii Moldova, Acordul va fi semnat de către Moldovagaz, în calitate de proprietar al întregii infrastructuri de transport gaze al Republicii Moldova, care va îndeplini și funcțiile de organizator al serviciului de transport gaze, inclusiv pe teritoriul Transnistriei, Moldovatransgaz - în calitate de operator de transport gaze pe teritoriul din dreapta Nistrului, iar din partea Ucrainei – de către „Operatorul sistemului de transport gaze” din Ucraina.

În același timp, va fi încheiat Contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei și Contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova. Semnarea acestor acorduri ar urma să aibă loc până la finele lui 2019.

Potrivit companiei, lucrările de reconstrucție de la Stația de Măsurare Gaze Căușeni, care se efectuează pentru asigurarea alimentarii cu gaze naturale în regim revers a tuturor consumatorilor Republicii Moldova, urmează să fie finalizate până la 15 decembrie. E vorba de alternativa de procurare a gazelor naturale la hotarul cu România (SMG Isaccea) și Ucraina (SMG Orlovka) pentru reversul prin rețelele magistrale din culoarul transbalcanic.

Totodată, Moldovagaz anunță că, în perioada imediat următoare, se va axa pe finalizarea coordonării și semnării suplimentului de prelungire a contractului de furnizare a gazelor naturale cu Gazprom.

Fostul premier Maia Sandu a acuzat astăzi noua guvernare de „impotență” și că pune în pericol securitatea energetică a țării.

Platforma DA a cerut ca MoldovaGaz să inițieze semnarea unui contract standard de tranzit cu Ucraina până la activarea acestei opțiunii în situația în care Moldova va fi nevoită să cumpere gaze naturale din alte țari decât Rusia. Totodată, Platforma DA a solicitat crearea de urgență a unei celule de criză cu implicarea factorilor de decizie din partea guvernului, sectorului energetic, experți naționali și internaționali pentru elaborarea unui plan național anticriză cu soluții clare.

Precizăm că și experții de la WhatchDog.md au atenționat că cetățenii Republicii Moldova ar putea să nu mai aibă gaz din ianuarie 2020.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: