„Am pornit campania „Vin acasă ACUM” de la sudul Moldovei și intenționăm să mergem în toate localitățile țării până la sfârșitul acestei luni să ajungem în nordul țării. Venim ca să le vorbim oamenilor despre angajamentele blocului ACUM, despre angajamentele PAS, ale Platformei DA, ale reprezentanților societății civile care face front comun cu noi. Venim ca să mobilizăm oamenii și îi invităm pe toți cei care vor să contribuie la schimbarea pe care ne-am propus-o”, a declarat președinta PAS, Maia Sandu.

„Venim mai aproape de casele dvs. de sate, de orașe. Am început de la Cahul și vom continua pentru că ne dorim cu toții să fim cât se poate de aproape, să fim cât se poate de uniți, astfel încât într-un mod democratic să scăpăm de cei care astăzi îți bat joc de țara noastră, își bat joc de cei care tot mai mult sunt în căutare de un loc peste hotare. Ceea ce ne dorim noi este ca oamenii să nu mai plece de acasă, să aibă niște locuri de muncă bine plătite, să aibă niște salarii bune, iar cei care ajung la pensie să aibă pensii decente, nu așa cum sunt astăzi, adică sub minimul de existență. Ne dorim ca într-o bună zi să avem o țară cu legi drepte pentru toți, cu justiție, să nu mai avem corupție, iar cei care au furat să fie aduși în fața unei justiții drepte, să le fie confiscate averile dobândite ilicit, iar din ele să creștem salarii, pensii, să creștem bunăstarea țării”, a adăugat Maia Sandu.

Totodată, liderii blocului ACUM i-au îndemnat pe toți doritorii să se înscrie în rândul voluntarilor.

„Cei care vor să contribuie la implementarea angajamentelor pe care le-am anunțat să ni se alăture, și cei din țară, și cei de peste hotare. Vă așteptăm să veniți să vă înscrieți în rândul voluntarilor noștri și împreună cu dvs. să ajungem la fiecare cetățean, să discutăm, să le prezentăm oferta noastră și să creștem echipa astfel încât să fim cei mai puternici când ajungem în campanie”, a spus Maia Sandu.

Amintim că, acum o săptămână, Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate și exponenți importanți ai societății civile au prezentat angajamentele viitorului bloc electoral ACUM. Printre acestea se numără venituri mai mari pentru cetățeni, acces la educație și la servicii medicale de calitate, combaterea corupției și avansarea în procesul de integrare europeană.