image
Sursa foto: Reuters

Amprenta de picior uman descoperită în Chile, confirmată ca cea mai veche de pe teritoriul celor două Americi

Cea mai veche amprentă umană de pe continentul american are o vechime de 15.600 de ani şi a fost descoperită la situl arheologic din Pilauco, în sudul Chile, au confirmat oamenii de ştiinţă pentru presa locală, potrivit AFP citat de Agerpres.

Această urmă de pas omenesc ar fi aparţinut unui bărbat cu o greutate de circa 70 de kilograme şi a fost descoperită în 2011.

O echipă de cercetători a lucrat de atunci la datarea cu precizie a acestei amprente.

"Au fost descoperite şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. (Datarea) a fost posibilă graţie materialului organic vegetal (unde a fost descoperită), prin metoda cu carbon 14", a declarat geologul Mario Pino pentru cotidianul El Austral de Osorno.

Începând cu 2007, un grup de cercetători de la Universidad Austral din Chile a realizat săpături pe situl Pilauco, situat în oraşul Osorno, la peste 800 de kilometri sud de capitala Santiago.

Rezultatele cercetărilor acestora au fost publicate miercuri în revista ştiinţifică PLOS ONE.

În martie 2018, urme de paşi umani descoperite pe o insulă în largul coastei provinciei Columbia Britanică, în vestul Canadei, au fost datate ca având circa 13.000 de ani, acestea fiind cele mai vechi descoperite în America de Nord, potrivit unui studiu publicat la vrema respectivă tot în revista PLOS ONE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: